
Artificiile au fost utilizate prima oara in secolul al VII-lea, in China, in timpul Dinastiei Tang. Pe atunci, se credea ca zgomotele provocate de acestea aveau puterea de a alunga duhurile rele si de a aduce bunastarea si fericirea. Tot chinezii au fost primii care le-au folosit in cadrul celor mai importante sarbatori si festivaluri, cum ar fi de Anul Nou.
In Anglia, primul foc de artificii a fost tras in 1486, la nunta Regelui Henric al VII-lea, iar in Statele Unite ale Americii, cel care le-a utilizat intaia oara a fost capitanul John Smith, pentru a-i impresiona pe amerindienii din Virginia si a le induce teama. De altfel, aceste materiale pirotehnice sunt strans legate de Ziua Independentei, fiind folosite inca de pe 4 iulie 1777, cand tara sarbatorea un an de independenta. Ideea i-a apartinut lui John Adams, primul vicepresedinte si cel de-al doilea presedinte al tarii.
Insa poate cel mai important rol in dezvoltarea artificiilor l-au avut italienii. Acestia au observat ca adaugarea unor elemente chimice creeaza scantei de diferite culori: bariul genereaza scantei verzi, sodiul produce scantei galbene, iar strontiul si litiul duc la formarea culorii rosii. Cele albastre sunt cel mai greu de produs, iar cele rosii, verzi, portocalii si albe sunt foarte usor de obtinut.
Numeroase tari de pe Glob se intrec in organizarea de evenimente grandioase avand in centrul lor artificiile. In fiecare an, in Filipine are loc “World Pyro Olympics”, in care competitori din toata lumea concureaza a crea cele mai spectaculoase momente pirotehnice. In 2014, in Norvegia, cu ocazia Zilei Constitutiei, a avut loc unul dintre cele mai lungi show-uri pirotehnice din istorie, care a durat o ora si jumatate.
Desi artificiile sunt cel mai des utilizate de catre profesionisti, in timpul unor evenimente mari, exista multe modele pe care le poti cumpara si folosi si tu. Astfel, poti opta pentru cele single shot, cu 16, cu 40 sau chiar cu 188 de lovituri, dar si pentru modele fara sunet. Oferta este una foarte variata, iar in prezent poti achizitiona din magazinele online de profil produse de la 19 Lei si pana la 2.100 de Lei.
Atentie, insa! Atunci cand vrei sa cumperi si sa aprinzi artificii, trebuie sa respecti cu strictete doua reguli. In primul rand, sa le achizitionezi de la producatori autorizati, pentru a avea certitudinea ca produsul este unul sigur. In al doilea rand, trebuie sa iti iei toate masurile de siguranta posibile pentru ca tu, cei din jur, dar si bunurile voastre sa nu sufere nicio paguba:
– directioneaza artificiile catre spatii deschise, fara vegetatie uscata sau produse inflamabile;
– nu tine produsele in mana atunci cand le aprinzi;
– este recomandat sa ai la indemana un recipient cu apa, pentru a evita orice situatie neplacuta;
– daca explozia nu s-a produs, nu te apropia imediat de produs (cel mai indicat ar fi sa il stropesti cu apa);
– nu lasa copiii si animalele de companie nesupravegheati in preajma materialelor pirotehnice






