Contactează-ne pe

Evenimente

RUŞINE MARE: Popii, obligaţi de Ghibanu şi ÎPS Nifon să care oameni la mitingul PSD! TRĂIM CELE MAI DRAMATICE CLIPE ALE DEMOCRAŢIEI ÎN ACEST JUDEŢ!

Publicat în data de

- 820 vizualizări

Şoc în judeţul Dâmboviţa! Popii, la comanda ÎPS Nifon şi a omului său de încredere, Ionuţ Ghibanu, au sarcină să strângă credincioşii şi să-i aducă cu arcanul în autocare, pentru a participa la mitingul pentru familia tradiţională, făcut de Dragnea ca să apere „moralitatea” în Românica.

Ghibanu a participat la Comitetul Executiv Judeţean al PSD de la Mija, acolo unde a arătat ce stofă de politruc are, îndemnând primarii să lucreze cot la cot cu popii pentru măreţele obiective pesediste. „Săptămâna viitoare vom avea conferinţe cu preoţii din Arhiepiscopia noastră şi le vom transmite foarte clar mesajul pe care, la rândul lor, trebuie să-l transmită tuturor credincioşilor. Mesajul este acela că dorim să sprijinim activităţile pe care dumneavoastră le veţi desăşura legat de acest referendum pentru familie şi vom face eforturi alături de dumneavoastră, primarii din judeţul Dâmboviţa,  ca să participăm la aceste acţiuni pe care le veţi desfăşura, că e miting, că sunt alte activităţi, vom vedea în ce măsură vom putea să sprijinim. Vă rog pe dumneavoastră, primarii, să apelaţi la preoţi, iar acolo unde există o problemă, să mă sunaţi personal sau pe protopopii din zonele dumneavoastră (…) Eu am fost preşedinte la organizaţia de tineret la Slobozia, Ialomiţa, la PSD, ca să fie clar. Am venit la Dâmboviţa şi nu aveam loc şi am mers pe altă cale. Chiar asta ne dorim, să aveţi un dialog real, primarii cu preoţii”, a subliniat Ionuţ Ghibanu, la şedinţa de partid.

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a dat cărţile pe faţă în aceeaşi şedinţă. A spus, cu subiect şi predicat, că mitingul are doar tangenţial legătură cu familia tradiţională şi că miza cea mare de partid este schimbarea legilor justiţiei în forma propusă de Comisia Iordache şi schimbarea legilor securităţii naţionale, adică, pe înţelesul tuturor, controlul total al politicului în toate sectoarele statului! Totodată, le-a reamintit primarilor că lipsa de mobilizare duce la tăierea bănuţilor de la centru, după care a explicat că nu vrea nimeni mitingul pesedist, nici preşedintele, nici adversarii, nici Uniunea Europeană şi nici măcar prietenii, adică  Partidul Socialist European, din care PSD face parte şi care i-a ameninţat cu excluderea. Cu toate acestea, Dragnea riscă izolarea şi-i dă înainte cu tupeu.

Social democraţii dâmboviţeni vor să ducă la Bucureşti 20.000 de oameni (adică, probabil, cam tot ce a mai rămas de dus, bătrâni şi oameni amărâţi) şi popimea va avea un rol important în manipularea şi îndobitocirea credincioşilor, pentru a participa într-o acţiune care numai cu creştinismul nu are de-a face, ci mai degrabă cu ura, prostia, înapoierea şi autodistrugerea.

Trăim, probabil, ultimele clipe de democraţie în România, la 100 de ani de la Unirea Principatelor! În timp ce sute de mii de români iau lunar calea exilului, în timp ce spitalele colcăie de infecţii, nepăsare şi moarte, în timp ce şcolile nu mai sunt capabile să ofere educaţie la nivelul anului 2018, în timp ce nu există niciun proiect coerent de investiţii în infrastructură şi de reformă în administraţie, avem, în ţară, o problemă mare: FAMILIA TRADIŢIONALĂ! Ne-au năpădit, dom’le, homosexualii cu cereri de căsătorii şi noi nu le mai facem faţă. Ăsta e marele desfrâu care-i oripilează pe popi, nicidecum faptul că suntem pe primul loc în Europa la adolescente mame! Nicidecum faptul că viaţa sexuală se începe la fragede vârste. Nicidecum faptul că un lider politic trăieşte în păcat cu o fătucă cu 30 de ani mai tânără.

Fiecare pesedist este responsabil să aducă oameni la miting, ca pe animale, pentru că oricum asta îi consideră: o masă de manevră, încapabilă să se opună voinţei potentaţilor zilei. Aceşti viitori protestatari sunt atât de săraci, de nepregătiţi profesional şi de dependenţi, încât nu au niciun cuvânt de spus. Vor fi controlate microbuzele de partid, ca fiecare membru PSD să-şi facă „norma”. Mai rău ca-n epoca de aur! Este absolut şocant ceea ce ni se întâmplă şi trăim, în România, vremuri pe care nu le mai credeam posibile după Revoluţia din 1989. Iată că toate speranţele românilor încep să se năruie, iar aerul în această ţară devine din ce în ce mai greu de respirat.

 

Publicitate
Loading...
3 Comentarii

3 Comentarii

  1. IONUT L RACAREANU

    7 mai 2018 at 0:31

    Asa ceva depaseste orice imaginatie.Niste penali nemorociti!

  2. COMUNICAT DE PRESĂ
    În legătură cu articolele care au apărut în spațiul public, referitoare la participarea Pc. Pr. Ionuț Ghibanu, la întâlnirea cu reprezentanții PSD Dâmbovița, precizăm următoarele:

    Pc. Pr. Ionuț Ghibanu a purtat discuții cu privire la susținerea Referendumului pentru schimbarea articolului din Constituția României referitor la familie, dar și despre activitățile care s-ar putea organiza în sprijinul acestui nobil demers. Așa cum a afirmat Preacucernicia Sa acolo, Eparhia noastră susține orice instituție sau ONG care este alături de acest important demers al Coaliției pentru Familie, deoarece vizează sănătatea morală a națiunii noastre pe termen lung, la fel cum, de altfel, o fac toate cultele recunoscute în țara noastră.
    Cine citește cu onestitate și bună credință întregul text al discursului redat în anumite articole de presă (și nu doar unele texte scoase din context), va putea vedea că Pc. Pr. Ionuț Ghibanu nu a spus că preoții vor merge la miting sau că oamenii vor fi aduși de către preoți, ci a vorbit numai de faptul că li se va transmite preoților, și apoi de către preoți spre credincioși, acest mesaj de susținere a inițiativei de sprijin a familiei naturale.
    Menționăm faptul că, încă de la început, s-a precizat scopul nobil pentru care părintele a participat la acea întâlnire și, imediat după aceea, a părăsit sala pentru a începe ședința de partid. Regretăm faptul că un demers care are la bază credința, principiile și vocația Bisericii, este utilizat în lupta politică.
    Biserica trebuie să sprijine moralitatea, normalitatea și principiile autentice ale vieții umane, fără a tolera păcatul sau orice fel de derapaj moral, îndemnând, în același timp, la iubire față de aproapele, la compasiune și solidaritate, conform principiului patristic, iubind întotdeauna omul și urând păcatul.

    BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

  3. Cristi

    18 mai 2018 at 19:31

    POPA? SAU PREOT? Inainte de 89? Sau dupa? Ca nu inteleg exprimarea….

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Accident grav pe str. Republicii din Găești! O FEMEIE A AJUNS DE URGENȚĂ LA SPITAL!

Articol scris de

O femeie din Găești, în vârstă de 72 de ani, a fost accidentată  în această dimineață de un autoturism care circula regulamentar, după ce ar fi ieșit din curte cu bicicleta fără să se asigure, spun polițiștii.

Victima este ranita grav, dar stabilă. Ea a fost transportată de urgenta la spital. Incidentul s-a petrecut pe str. Republicii, în cartierul Arsuri. Politia face cercetari la fata locului.

 

Citește articolul

Evenimente

Accident in Găeşti! UN PUȘTI DE LICEU A INTRAT CU MAȘINA ÎN POM!

Articol scris de

Panică, în această dimineață, pe strada Nicolae Bălcescu din Găești. Un puști în vârstă de 18 ani, elev la Liceul Tehnologic „Dr. C. Angelescu” și proaspăt posesor de permis auto, s-a crezut probabil maestru la volan și avea alte preocupări în timpul condusului. Într-o secundă de neatenție, a intrat cu autoturismul intr-un copac de pe marginea străzii, avariindu-l grav. În urma impactului, mașina a luat foc. Din fericire, elevul nu s-a ales decât cu o sperietură foarte mare.

 

Citește articolul

Evenimente

Un filmuleț cu polițistul găeștean Dan Mocanu, viral pe Facebook! RAZII PESTE TOT DUPĂ ACCIDENTELE GRAVE ÎN CARE AU FOST IMPLICATE CĂRUȚE!

Articol scris de

  Polițistul găeștean Dan Mocanu a fost filmat la Titu, în timp ce efectua o razie, de către un căruțaș pe care l-a amendat. Bărbatul a fost surprins în timp ce se deplasa cu atelajul pe DN 7, pe mijlocul soselei,  neavând asupra sa niciun act de identitate și nici număr de înregistrare.

Ulterior, filmulețul a fost postat pe internet, iar comentariile au curs la adresa polițistului de la Rutieră.

În zona Titu, Salcuta si Lunguletu este inflație de căruțe pe drumul național, care pun în pericol siguranța participanților la trafic. De altfel, în toate regiunile agricole atelajele circulă nestingherite pe DN și numai în ultimele săptămâni au avut loc accidente grave, dintre care unul mortal, în care au fost implicați căruțași. Acesta este motivul pentru care polițiștii de la Rutieră din întreg județul se află pe teren, pentru a preveni alte nenorociri. În ciuda măsurilor dispuse, căruțașii se simt însă nedreptățiți și își permit să-i batjocorească pe oamenii legii. Cel care a realizat filmulețul susține că are acceptul primarului din Titu să se deplaseze cum are chef pe DN 7, între Titu și Sălcuța. ”Să vă plătească dl primar amenda, atunci”, a reacționat Dan Mocanu, care nu a negociat aplicarea legii.

Tot în urma acestei razii, au mai fost descoperite mopede neînregistrate și multe alte atelaje, în aceleași condiții ca cel filmat.

 

Iată și ce spune legea, pentru cei care vor să evite sancțiunile:

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006, aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1391/2006, obligă autorităţile publice locale în nu mai puţin de trei articole să amenajeze drumuri pentru căruţe, însă primăriile din țară nu au dat buzna să amenajeze astfel de drumuri, din lipsa evidentă a banilor pentru astfel de proiecte. Primul este art. 53, prin care „autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală“. Articolul 71 interzice accesul căruţelor pe drumurile naţionale şi în municipii, iar la alin. 2 aminteşte autorităţilor locale că au „obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi căruţelor. În final, la art. 128 se spune că autorităţile publice locale au următoarele atribuţii: iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe drumurile pe care le administrează şi pentru asigurarea spaţiului şi depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând pe drumurile publice pe care le este interzis accesul.

 

”Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile”. Ce trebuie sa stie căruțașii: – ca sunt interzise accesul si deplasarea vehiculelor cu tractiune animala pe drumurile nationale, in municipii si pe drumurile la inceputul carora exista indicatoare de interzicere a accesului. Dacă borna de pe marginea drumului are partea de sus vopsită cu roșu, nu ai ce căuta pe acel drum – ca, pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tractiune animala trebuie sa fie conduse pe acostament, adica partea aia neasfaltată cu lățime de circa 2 metri, rămasă pe marginea drumului sau, in lipsa acestuia, cat mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile. – conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul cu tracţiune animală, necesită înregistrarea acestuia, iar conducătorul lui trebuie să aibă cel puţin 16 ani şi să nu sufere de afecţiuni de natură a-i diminua capacităţile psiho – motorii; adică nu lăsați copiii și nici adulții care suferă de epilepsie să plece singuri cu căruța – ca atelajul trebuie sa fie dotat cu: doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare alba, in fata si doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare rosie in spate, montate cat mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului. Mai pe românește două stopuri ca de bicicletă, roșii pe spate și albe în față. – ca, pentru a fi observat pe timpul noptii, atunci cand ploua torential, ninge abundent sau este ceata densa ori in alte conditii meteorologice care reduc vizibilitatea, vehiculul cu tractiune animala trebuie sa fie dotat in plus, in partea laterala stanga, cu cel putin o lumina de culoare alba sau galbena, situata mai sus de nivelul rotilor.

 

Adică, să aveti o lanterna la dumneavostră ori un felinar legat la o inalțime care să depășească nivelul roților. – ca trebuie sa aplice pe harnasamentul animalului tragator materiale reflectorizante pentru ca acesta sa fie vazut cu usurinta de catre ceilalti participanti la trafic; puteti pune stopuri de diferite mărimi, ori benzi reflectorizante asemănătoare celor de pe vestele alea obligatorii. Totodată, căruţaşul trebuie să poarte vestimentaţie cu elemente reflectorizant-fluorescente. – ca trebuie sa aiba montate placutele cu numarul de inregistrare in locuri unde sunt in permanenta vizibile, una pe partea stanga si una la partea din spate a vehiculului. Atenție, trebuie sa aveți numarul de inregistrare primit de la primărie, nu orice număr de autoturism primite de la nepotul care a vândut mașina. Dumneavostră mergeți cu căruța, nu cu mașina înmatriculată in  Bulgaria.

Care sunt obligatiile carutasului: – sa aiba asupra sa actul de identitate, certificatul de inregistrare, iar pe vehicul montate placutele cu numarul de inregistrare; – sa nu conduca vehiculul cand se afla sub influenta alcoolului, a produselor sau substantelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora; – sa conduca animalele astfel incat acestea sa nu constituie un pericol pentru el si ceilalti participanti la trafic; – de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa, sa nu circule pe drumurile publice fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante si fara ca vehiculul sa aiba in partea din fata un dispozitiv cu lumina alba sau galbena, iar in partea din spate un dispozitiv cu lumina rosie, amplasate pe partea laterala stanga; – sa semnalizeze schimbarea directiei de mers cu bratul si sa se asigure ca din fata sau din spate nu circula vehicule carora le poate pune in pericol siguranta deplasarii; – sa nu opreasca sau sa stationeze pe partea carosabila a drumului public; – pe timpul opririi sau stationarii pe acostament ori in afara partii carosabile, sa lege animalele astfel incat acestea sa nu poata intra pe partea carosabila; – sa nu patrunda pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi; – sa nu transporte in vehicul persoane care stau in picioare.

 

 

 

Citește articolul

Noutăți

© Copyright 2011-2019. Toate drepturile rezervate!

Visitor Counter CAA Design - Web Design