
A fost panică azi noapte în Găeşti, după ce un urs s-a plimbat pe străzile din cartierul Vaideeasca, la ieşire spre Petrom. A fost văzut pe strada Fundătura Nicolae Titulescu în jurul orei 01,20. „Câinii lătrau, dar în acelaşi timp erau foarte speriaţi. S-a îndreptat apoi pe strada Ştefan Mihăilescu, spre Irta”, ne-a declarat o găeşteancă.
Animalul a ieşit ulterior pe DN7 (direcţia Găeşti- Piteşti) a dat o raită şi prin Gura Foii, după care s-a îndreptat către Crângurile. Aici oamenii legii nu l-au mai putut urmări, iar ursul a dispărut în noapte. Este pentru prima oară când un urs vine în Găeşti.






