
Controale după dezvăluirile Cronicii de Găeşti referitoare la haosul din transportul de persoane. Poliţiştii rutieri au ieşit pe teren şi au găsit nereguli cu duiumul, la scurt timp după ce zeci de elevi navetişti ne-au contactat pentru a face publică situaţia în care se găsesc, pe banii lor. Pe aproape toate traseele care fac legătura dintre Găeşti şi comunele limitrofe, şoferii firmelor de transport îndeasă oamenii ca pe animale, fără a fi suplimentat numărul de maşini, lasă navetiştii în frig cu zecile de minute, la aceasta adăugându-se condiţiile tehnice puţin spus precare în care se găsesc maşinile folosite.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Dâmboviţa, neregulile au început să fie constatate, în al 12-lea ceas, şi de către autorităţi: „Doi șoferi au fost sancționați contravențional după ce au fost depistați în timp ce transportau 120, respectiv 58 de persoane, deși capacitatea microbuzelor era de 54 și 24 de locuri.
Valoarea celor două amenzi este de 18.000 de lei.
Față de un operator de transport public de persoane depistat fără licență de traseu, polițiștii rutieri au dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 9.000 de lei și cea a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru 6 luni.
De asemenea, i-au fost retrase plăcuțele și certificatul de înmatriculare”.
Zilele trecute, un părinte ne-a relatat un alt caz absolut revoltător. Foarte mulţi copii de şcoală generală, navetişi de la Mogoşani, au fost daţi jos în dreptul ARCTIC şi obligaţi să ajungă acasă, pe jos, pe întuneric. Este vorba, conform relatării părintelui, despre copiii cu abonamente: „A fost o acțiune a Politiei Rutiere, prin care au efectuat controale la microbuze/autobuze școlare pe ruta Găești -Zăvoiu -Mogosani
Microbuzul care pleca din Găești la ora 19.00 s-a constatat ca era o cursa ilegala, probabil ca nu au licență pe acel orar… Partea pe care vreau sa v-o semnalez este ca toți copiii care au avut abonament au fost coborâți din microbuz și lăsați pe jos, iar copiii cu bilet și-au putut continua drumul. Este absolut revoltator sa lași niște copii pe strada, pe întuneric la ora aceea, știind cu toții ca drumul dintre Arctic și Merii este plin de caini. Deși aveau abonamente! Care este vina lor? Înțeleg că trebuie sa se facă curățenie și sa se pună o ordine cu firmele de transport, condițiile sunt sub orice critica, dar ce facem cu copiii pana se reglează situația? Acum, cursa de ora 19 pe aceasta ruta nu mai circula, copiii vor sta la ocazie sau Dumnezeu știe cum se vor descurca …
Vă rugăm, dacă se poate, sa trageți un semnal de alarma …Știu ca ați deschis deja acest subiect săptămânile trecute, poate și acțiunile din ultima perioada au legătură cu articolul dvs.”






