
Primarul comunei Crângurile, Costin Barbu, continuă să rezolve probleme importante pentru comunitate! Din bugetul local, edilul a reuşit asfaltarea unui kilometru de drum între Pătroaia Deal şi Pătroaia Vale.
Totodată, cu sprijinul Apelor Române, au fost efectuate lucrările la digul pe pârâul Potop, pe o distanţă de peste 2 kilometri. Cu această din urmă investiţie, cetăţenii din satul Băduleşti au scăpat definitiv de una dintre cele mai mari spaime din ultimii 26 de ani: inundaţiile.
Deşi se zbate de dimineaţa până seara pentru a pune în practică proiectele pe care vrea să le implementeze, tânărul primar al comunei Crângurile ne-a declarat că este „faultat” pe nedrept de însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, aflat în aceste zile în campanie electorală. „La proiectul de asfaltare a drumului dintre Pătroaia Deal şi Pătroaia Vale, avem un contract de asociere cu Consiliul Judeţean, prin care ei trebuia să vină cu jumătate din sumă. Declar public că nu am primit niciun leu şi că din această cauză nu putem să finalizăm lucrarea. Îl întreb pe dl Adrian Ţuţuianu de ce nu ne repartizează fondurile? Nu sunt banii domniei sale, sunt bani publici şi s-a angajat la acest contract de asociere cu noi. Îl întreb, de asemenea, tot public, când are de gând să asfalteze Drumul Judeţean 702 A, care trece prin sattul Voia (Pătroaia Gară) este o ruşine în comuna Crângurile şi care ţine doar de Consiliul Judeţean. Noi nu putem să intervenim pe el, vine iarna şi este într-o stare deplorabilă, este impracticabil!”.
Costin Barbu susţine că este, de asemenea, ţinta unor discuţii murdare în comună, făcute de pesedistul AdrianŢuţuianu, care candidează pentru un post de senator: „Îmi spun oamenii că mă face în toate felurile şi că mă jigneşte, deşi eu – în ceea ce-l priveşte – am un comportament civilizat. S-a înconjurat, în comuna noastră, de o gaşcă de derbedei, cunoscuţi ca proxeneţi şi cămătari, care îi alimentează discuţiile acestea descalificante pentru un om de nivelul lui. Îi atrag atenţia că nu eu candidez pentru Parlament şi că nu voi tolera astfel de atacuri mizerabile. Tocmai de aceea, îi transmit să-şi revizuiască comportamentul. Eu înţeleg că luptă să ajungă în Senat, însă totul are o limită. Iar în ceea ce mă priveşte, această limită a fost atinsă. Eu sunt astăzi în funcţia de primar al comunei Crângurile pentru că vreau să fac treabă, nu să stau să le răspund la atacuri politicienilor care mă transformă în ţintă. Probabil că realizările mele din cele câteva luni, de când am câştigat alegerile locale, sunt o ameninţare pentru domnia sa şi pentru personajele dubioase care ţin steagul PSD în Crângurile. Îi anunţ clar şi răspicat că nu mă vor intimida şi că nici nu mă vor face să reacţionez altfel decât civilizat, oricât de mult şi-ar dori să avem dispute publice. Cu toate acestea, fie că mă place sau nu, Adrian Ţuţuianu trebuie să-şi respecte obligaţiile pe care le are faţă de comună: să onoreze contractele de asociere şi să aibă grijă de drumurile judeţene”, a concluzionat Costin Barbu.






