FASCINANTA POVESTE A BOIERILOR OLĂNESCU ŞI A PARCURILOR DIN GĂEŞTI! Cum arăta lumea bună a oraşului de acum mai bine de100 de ani! TE VEI SIMŢI MÂNDRU CĂ EŞTI GĂEŞTEAN!

Alăturându-mă celor care au apreciat și lăudat eforturile actualei conduceri a Primăriei și ale Consiliului Local Găești de a amenaja parcul așa-numit ,,de la Clubul Copiilor” (alei noi, iluminat, amplasarea de bănci, amenajarea unui loc de joacă și a unui foișor, curățenie, stabilirea unui serviciu de pază permanent etc.), consider că sunt mai mult decât necesare și câteva informații referitoare la istoricul locului, găeștenii de astăzi fiind lipsiți de ele mai bine de o jumătate de secol.

Așadar, parcul acesta, ca și cel din centrul orașului, a fost amenajat în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, având astfel binișor mai bine de 100 de ani, de către proprietarii de atunci ai moșiei familiei Olănescu, Pană și Maria Olănescu, născută Ghica (familie care a dat zece domnitori Ţărilor Române, ea însăși fiind sora mai mică a scriitorului Ion Ghica). Aceștia (Pană și Maria) au împărțit vechea vatră a Găeștiului între cei doi fii ai lor: lui Constantin i-a revenit partea de răsărit (azi centrul orașului) și lui Grigore partea de apus (unde și-a amenajat conacul zidit cândva de Radu Golescu, azi Clubul Copiilor).

Grigore Olănescu (1848 – 1907), la momentul primirii acestei proprietăți, era deja politician conservator de prim rang la București. Făcuse studii economice strălucite la Paris, era membru al Institutului Internațional de Statistică, calitate în care colinda universitățile europene ținând conferințe de specialitate în limba franceză. În țară a fost senator în mai multe legislații și a avut funcții importante ca cea de Secretar General al Ministerului de Finanțe sau Director general al Vămilor, ș.a.

Împreună cu fratele lui, Constantin, care avea o activitate profesională de și mai mare anvergură, ca inginer de lucrări publice și politică și mai răsunătoare decât a lui Grigore Olănescu, au fost ,,chemați la ordin,, de părinții lor să contribuie, ca oameni învățați și cu înalte poziții în stat, la ridicarea și civilizarea orașului lor natal.

Într-adevăr, aceștia, împreună cu soțiile lor, care făceau parte și acestea din cele mai vestite familii boierești din epocă, au făcut la Găești lucrări de mare valoare pentru oraș și întregul județ, ca și pentru toată România acelor vremuri (încă neunită cu Transilvania), eforturi din nefericire cvasinecunoscute de către noi, cei de astăzi. De exemplu, pentru Găești, au refăcut, înălțat, împodobit și dăruit cu cele trebuincioase, prin efort financiar propriu, toate cele cinci biserici ale orașului, după cum vorbesc pisaniile acestor lăcașuri sfinte.

Parcul de care vorbim se înscrie și el între aceste realizări. Desigur, nu deținem (încă!) multe amănunte despre cum arăta în vremea lui de glorie, dar, împreună cu cel din centrul orașului, au fost printre primele parcuri moderne și dintre cele mai frumoase din țară. Știm că el se întindea de la Răstoacă până la calea ferată (!) și a fost amenajat după modelul parcurilor celebre din Apus, cu instalații din cele mai moderne în epocă, cu plante rare și copaci exotici și întreținut de grădinari specializați. Astăzi, din parcul luxuriant de atunci mai viețuiește o bătrână magnolie, un Ginko Biloba japonez impunător, câțiva pini de Camargue (Franța) și, desigur, eleganta alee englezească (astăzi destul de descompletată) ce duce spre conac. Până acum doi-trei ani au existat și doi castani comestibili lângă gardul fostei Case de Copii. În rest, vegetație așa-numită necontrolată.

Se înțelege, deci, că amenajarea și curățenia făcute recent în acest parc, acțiuni salutare, după cum am arătat, trebuie să reprezinte numai un început. Merită să căutăm în arhive ( pentru că trebuie să existe!) planurile inițiale și să refacem ce se mai poate din chipul nobil al acestui loc destinat elogiului frumuseții naturii, al odihnei și visării, al reîncărcării cu energie pozitivă și forță spirituală, al plimbărilor îndrăgostiților și zarvei neostoite a copiilor la joacă, al VIEȚII în sinea ei! Așa cred că l-a gândit boierul Grigore Olănescu în nopțile în care a avut insomniile proiectării, ale căutarii soluțiilor de amenajare și de împodobire a lui. Că doar era hărăzit să dăinuie și să bucure cine știe câte generații!

Consider, în concluzie, că locul redevine cu încetul o mândrie pentru oraș, prin redarea unei părți din vechea demnitate, dar mai este mult de făcut, eventual cu fonduri europene – de ce nu? – iar numele boierului Grigore Olănescu trebuie menționat pe o placă comemorativă la intrarea pe aleea spre conac, în calitatea sa de ctitor.

Informațiile au fost luate din:

1. Bogdan Stoica – ,,Parohia Sfânta Treime din Găești” (Monografie) București 2014
2. Aurel Iordache – ,,Găești 500,, File de monografie; Pitești 1998
3. Neagu Djuvara – ,,Amintiri și povești mai deocheate”, Editura Humanitas București 2010.

Profesor pensionar,

 Maria Constantinescu