Contactează-ne pe

Evenimente

Primarul Grigore Gheorghe iese la raport şi la… atac! AFLĂ CE MESAJE ARE PENTRU ADVERSARI! Interviu în exclusivitate!

Publicat în data de

- 1.034 vizualizări

Primarul  Grigore Gheorghe a acordat un interviu în exclusivitate Cronicii de Găeşti, la trei luni şi jumătate de la câştigarea alegerilor. Edilul a abordat frontal principalele teme locale, a răspuns acuzaţiilor şi a acuzat, la rândul său, dar – în acelaşi timp – a încercat să lămurească temerile şi curiozităţile opiniei publice.

grig

Rep: Au fost foarte multe discuţii, în ultimul an şi jumătate, în jurul Colegiului Naţional „Vladimir Streinu”, care a beneficiat de o investiţie consistentă din bugetul local. Este finalizat în totalitate proiectul? Există mobilier în toate clasele? Ce s-a rezolvat cu doleanţa elevilor şi părinţilor de a se învăţa într-un singur schimb?

Grigore Gheorghe: Proiectul de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” este astăzi finalizat şi afirm, cu toată responsabilitatea, că este cel mai bine dotat şi echipat colegiu din judeţ. Pe lângă investiţia de capital din bugetul local, de 28 de miliarde lei vechi, a fost imperios necesar să ne încadrăm în termenul de 30 iunie 2016, astfel încât să nu pierdem cele 16 miliarde atrase în prima parte a proiectului. Vreau să subliniez faptul că întârzierile care apăruseră nu pot să fie imputate actualei administraţii. Am preluat proiectul într-o fază de criză, la un pas de a pierde toţi banii, şi am făcut eforturi  extraordinare pentru a-l duce la bun sfârşit.

Ne-am preocupat, de asemenea, să dotăm Colegiul cu mobilier nou. Anul trecut, am achiziţionat 256 de scaune, tot atâtea pupitre individuale şi catedre. Încă mai există deficit de mobilier şi, din păcate, unii elevi au intrat, la început de an şcolar, în clasele goale. Cu toate acestea, deşi ne-am lovit de opoziţia absurdă a consilierilor PSD şi ALDE, care nu au vrut să voteze rectificarea de buget, cu sprijinul consilierilor PNL, am reuşit să aprobăm rectificarea, în vederea mobilării a 5 săli de clasă cu 160 de scaune, pupitre şi 5 catedre.

O altă realizare importantă, în ceea ce priveşte CNVS, este că am găsit soluţia ca toţi elevii să înveţe într-un singur schimb, de dimineaţă, preluând o parte din clădirea Şcolii 1 pentru Colegiu. Astfel, copiii şi profesorii vor fi mai odihniţi, va exista un program coerent pentru toată lumea şi vom face şi o economie substanţială la utilităţi.

Rep: Sunt multe controverse, pe piaţa zvonurilor, în ceea ce priveşte sprijinirea mediului de afaceri local şi crearea de locuri de muncă. Se vorbeşte despre pierderea unor investiţii pe care ARCTIC ar fi vrut să le facă, pentru că nu ar fi găsit deschidere la administraţia locală, la dumneavoastră. Vă rugăm să lămuriţi aceste probleme, pentru că oamenii trebuie să ştie tot adevărul.

Grigore Gheorghe: Zvonurile au fost chiar transformate în declaraţii politicianiste asumate. Am înţeles că însuşi preşedintele Consiliului Judeţean, dl Adrian Ţuţuianu, a ieşit public şi a afirmat, în stilul caracteristic PSD, că primarul Găeştiului nu este apropiat de ARCTIC SA. Eu am crezut că s-a terminat campania electorală, atunci când contracandidatul meu social-democrat, Coaţă Emil, dezinforma populaţia că, chipurile, ARCTIC mi-a cerut 70 de hectare de teren pentru a face o fabrică de maşini de spălat şi eu nu am vrut să le dau. Este cea mai meschină minciună de campanie şi vreau să subliniez faptul că nu s-a pus niciodată această problemă, ca ARCTIC să facă această investiţie la Găeşti, lucru pe care dl Ţuţuianu îl ştie foarte bine. Revenind însă la ceea ce se întâmplă acum, oamenii trebuie să ştie că în oraş există două locaţii de interes: una de 10.000 de metri pătraţi, în zona Obor şi alta de 20.000 mp la CIA. Aceasta din urmă este însă cu probleme, întrucât există litigii asupra dreptului de proprietate asupra unor terenuri şi clădiri care ar aparţine mai multor societăţi. Până la clarificarea situaţiei juridice a suprafeţei de la CIA, având în vedere că am primit o adresă de la ARCTIC pentru aceste terenuri, în şedinţa din 29 august am iniţiat un proiect de hotărâre prin care propuneam ca cei 10.000 mp de la Obor să fie puşi la dispoziţia fabricii, pentru dezvoltarea unei afaceri. Dar, surpriză! Consilierii PNL au votat, dar cei ai PSD şi ALDE s-au opus, fără alt argument decât „să vândă primarul”. Unde este, deci, minciuna? Cine nu vrea, de fapt, să facem investiţii şi să creăm locuri de muncă pentru găeşteni? Chiar trebuie să ne lovim tot timpul de orgolii politice absurde? Eu pot demonstra, cu documente, că ARCTIC dorea să externalizeze şi să înfiinţeze o nouă linie de producţie şi să angajeze câteva sute de oameni. PSD este partidul care nu a vrut, pentru că acest partid nu a fost interesat niciodată de dezvoltarea acestui oraş.

Rep: Ce se mai întâmplă cu reabilitarea străzilor? Adversarii dumneavoastră au făcut ample subiecte de campanie din acest proiect…

Grigore Gheorghe: Doresc să-i informez pe cetăţeni că a fost finalizat proiectul „Reabilitare străzi în oraşul Găeşti”, cu o valoare de 63 miliarde lei vechi. Indiferent cine ce spune, la această oră, străzile au fost modernizate la standarde deosebite, iar oamenii pot aprecia singuri. Este vorba despre str. Trandafirilor (plus trotuare), Avram Iancu, Prof. Stancu, Giurgiului, Liniştei, George Coşbuc (plus trotuare), M. Kogălniceanu, Triumfului, Potopului, Aurel Vlaicu, N. Bălcescu (plus trotuare), Eroilor, Ralea Nicolescu, Aleea Primăverii, Sportului, Artei, Titulescu şi Florilor.

Rep: Ce noutăţi sunt în legătură cu canalizarea?

Grigore Gheorghe: Cu eforturi deosebite şi cu implicarea factorilor de răspundere ai Primăriei Găeşti, în colaborare cu firma constructoare, într-un an şi jumătate s-au finalizat 37 kilometri de canalizare, iar astăzi, găeştenii au început să se racordeze la reţeaua nouă.

Rep: Aţi deschis pentru public noua sală de sport, inaugurată în vară?

Grigore Gheorghe: Sala de Sport din cadrul Complexului Sportiv de la Dr.C. Angelescu este, într-adevăr, o bijuterie la nivelul oraşului, datorită investiţiilor şi modului în care arată. Consider că ea este destinată activităţii sportive organizate şi îmi doresc să o punem la dispoziţia celor care vor să facă ceva pentru sportul găeştean. Prin intermediul dumneavoastră, le transmit profesorilor de educaţie fizică din oraş că îi aştept, pentru a face împreună un program, astfel încât, în cadru organizat şi supravegheaţi, în această sală să aibă acces cât mai mulţi copii.

Rep: Când inauguraţi parcul de la Clubul Copiilor?

Grigore Gheorghe: Toată lumea ştie cum arăta parcul de la Clubul Copiilor, cu mormane de moloz, gunoaie şi mizerie. Cu salariaţii de la Străzi şi Spaţii Verzi, am reuşit să îl salubrizăm  şi să îl transformăm într-o zonă foarte frumoasă a oraşului, unde oamenii să-şi dorească să se plimbe şi să se odihnească. De asemenea, am amenajat un loc de joacă pentru copii şi, în jur de 1 octombrie, sperăm să inugurăm acest al doilea mare parc al oraşului, care va fi – cu siguranţă – un punct de atracţie.

Rep: Ce aveţi de gând să faceţi cu câinii vagabonzi? Pare o problemă imposibil de gestionat, iar găeştenii aşteaptă soluţii reale.

Grigore Gheorghe: O problemă gravă cu care ne confruntăm este legată, într-adevăr, de câinii vagabonzi. Ca să nu mai cheltuim sute de milioane lei vechi lunar, cu diferite firme, pentru prinderea câinilor, am înfiinţat în cadrul primăriei Serviciul de Ecarisaj. Ca o paranteză, onor consilierii PSD şi ALDE iar nu au vrut să voteze ca să rezolvăm această problemă. Sunt buni să facă poze, să le pună pe internet, iar câinii să rămână pe stradă şi, eventual, să muşte copii şi oameni. Ce presupune însă acest serviciu pe care îl internalizăm, ca să teminăm cu risipa de bani? Am scos la concurs un post de prinzător de câini, anunţat public, am pregătit o maşină de la Seră, special pentru acest lucru, iar medicul veterinar care are contract pentru Piaţă şi Obor  se va ocupa şi de acest serviciu. Imediat cum vom finaliza concursul, vom începe să gestionăm problema câinilor aşa cum oamenii se aşteaptă de la noi.

Vreau să-i asigur pe găeşteni că încrederea şi speranţele pe care le-au pus în votul din 5 iunie le vor fi răsplătite, pentru că mă interesează în mod deosebit ca oraşul nostru să se dezvolte, să fie curat, să trăim în pace şi armonie, să devenim o mare familie. Le mulţumesc colegilor mei, consilieri PNL, care îmi sprijină şi susţin proiectele şi, bineînţeles, dumneavoastră, cetăţenilor, pentru că îmi sunteţi aproape şi, împreună, am organizat, în ultimele luni, două evenimente deosebite: Zilele Găeştiului şi Festivalul Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”. Vă asigur că, în curând, veţi avea parte de noi surprize plăcute, dar toate la timpul lor.

Citește articolul
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Evenimente

SURSE: Un reputat chirurg din Bucureşti va fi noul manager al Spitalului Orăşenesc Găeşti!

Articol scris de

Surse bine informate au confirmat – pentru ziarul nostru – că un reputat chirurg bucureştean a acceptat să preia conducerea Spitalului Orăşenesc Găeşti. Acesta este conferenţiar universitar şi are un CV impresionant. A lucrat şi în străinătate, iar acum îşi desfăşoară activitatea la o clinică universitară din Capitală.

Medicul ar vrea – spun sursele noastre – să se retragă într-un oraş mai liniştit, pentru a-şi creşte copilul în siguranţă.

Apele nu au fost deloc limpezi, la Spitalul Găeşti, după încetarea mandatului de manager al medicului Cristina Seltea. Interimatul este asigurat de dr. Rodica Ralea şi nimeni din interior nu a vrut să-şi asume conducerea unităţii spitaliceşti. După săptămâni întregi de tensiune, colectivul de cadre medicale şi administrative i-ar fi propus ieri primarului Grigore Gheorghe ca funcţia supremă de conducere să-i revină unei colege.

Propunerea nu ar fi avut însă succes, întrucât a venit mult prea târziu, iar negocieri pentru ocuparea postului de manager fuseseră avansate cu mai mulţi medici din exterior.

Momentan, nu vom dezvălui identitatea chirurgului care se pare că ar fi acceptat să-şi asume dificilul rol de reorganizare a Spitalului Găeşti. Vom reveni cu amănunte despre ce se întâmplă în unitatea spitalicească din oraşul nostru şi despre noile direcţii de acţiune care sunt avute în vedere pentru perioada următoare.

Tot pe surse am aflat că astăzi, DSP Dâmboviţa ar fi iniţiat un amplu control la Spitalul din Găeşti, care a vizat mai multe aspecte ale activităţii.

 

Citește articolul

Evenimente

ARCTIC GĂEŞTI A REPORNIT MOTOARELE! Toate măsurile de protecţie, aici!

Articol scris de

Compania Arctic urmărește îndeaproape evoluția epidemiei de Coronavirus 2019 (COVID-19) la nivel național și global. În calitate de lider al pieței de electrocasnice din România și de unul dintre cei mai importanți angajatori și exportatori ai României, sănătatea este prioritatea noastră principală și aplicăm cu cea mai mare responsabilitate toate măsurile de prevenție în toate facilitățile noastre. Obiectivul nostru principal este să asigurăm sănătatea și siguranța tuturor colegilor, părților interesate, partenerilor de afaceri și consumatorilor și, de asemenea, să depășim această perioadă plină de provocări, continuând livrarea de produse și servicii în termene acceptabile, la o capacitate predefinită, în conformitate cu strategia de continuitate a afacerii.

Încă din primele stadii ale pandemiei, Arctic a pus în aplicare un plan temeinic de pregătire și de acțiune în conformitate cu recomandările oficiale ale Ministerului Sănătății din România și cu măsurile care sunt puse în aplicare de către Grupul Arçelik. Arctic a implementat deja o serie de măsuri de prevenție, atât în sediul central, cât și în fabrici. Angajații au primit toate echipamentele de protecție necesare în lupta împotriva răspândirii Covid-19, în conformitate cu protocolul pandemic al companiei și recomandările autorităților.

Acțiunile companiei noastre își propun ca:

  • Directoratele de Producție și Operațiuni să își mențină un nivel normal de activitate. Astfel, clădirile vor rămâne deschise și angajatii vor veni la lucru ca de obicei, aplicându-se măsuri adecvate și suficiente de reducere a riscurilor (urmând recomandările autorităților competente, ITM si DSP);
  • Angajații de la birouri cărora natura activității le permite vor lucra de acasă, ca o măsură temporară. De asemenea, toți angajații cu situații vulnerabile (sarcină, boli cronice) vor beneficia de măsuri similare;
  • Ne așteptăm ca toți angajații Arctic să fie responsabili atât pentru sănătatea lor cât și pentru sănătatea celor din jurul lor și să aplice recomandările departamentului Resurse Umane, iar în cazul în care prezintă semne sau simptome ale bolii, să se prezinte la cabinetul medical pentru recomandări de specialitate;
  • În același timp, ne așteptăm ca partenerii și colaboratorii să respecte și să urmeze protocolul Arctic de prevenție, în acest sens, transmițându-se fiecăruia măsuri de protecție personalizate în funcție de specificul activității și serviciile oferite.

Reglementări organizatorice:

  • Arctic aplică restricții pentru călătorii, atât cu scop de business, dar și personal, la nivel local sau internațional. Actualizări la această masură sunt transmise de sediul central Arçelik și completate sau extinse la nivel local de Arctic, ca urmare a reglementărilor autorităților locale.
  • Restricții de acces: Toate persoanele (angajați, subcontractori, vizitatori, etc.), fără nicio excepție, se vor supune testării temperaturii corporale la intrarea în sediile companiei, măsură fiind implementată pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Camere termice și/sau termometre electronice sunt disponibile în toate punctele de acces. Dacă temperatura corporală depășește 37.3 grade (Celsius) – conform cu planul de acțiune al Grupului Arçelik, angajatului îi este oferită o mască de protecție și este condus într-un spațiu izolat pentru 15 minute, după care va fi testat din nou. Dacă temperatura depășește și de această dată 37.3 grade C, nu i se va permite accesul și va fi îndrumat către un cabinet medical extern. I se va permite accesul numai pe baza unei adeverințe medicale.
  • Restricții pentru vizite: Vizitele în interiorul și în exteriorul companiei sunt restricționate numai la cele cu scop obligatoriu, a căror limitare pot avea ca efect perturbarea continuității afacerii, de ex. livrările. Vizitele sunt aprobate numai de Directorul General. În cazul aprobării vizitei de către Directorul General, vizitatorii trebuie să urmeze Protocolul Pandemic Arctic. Dacă este necesară numai predarea documentelor, pachetelor etc., aceasta se va face în afara spațiului, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor speciale de protecție a sănătății.
  • Toate reuniunile și întâlnirile publice din cadrul companiei sunt suspendate pe durata aplicării protocolului de pandemie. Angajaților li se recomandă cu tărie să evite orice întâlniri sociale precum conferințe, activități sportive, nunți, înmormântări și ceremonii, precum și deplasările care nu sunt necesare. În cazul în care mergeți în spații publice precum supermarket, unități medicale sau farmaceutice, vă recomandăm să utilizați echipament de protecție (mască și mănuși).

Facilitățile noastre

Facilitățile noastre de producție au implementat măsurile de prevenție necesare și recomandate, stabilite de Ministerul Sănătății și autoritățile locale de sănătate în fazele incipiente, cum ar fi:

  • Efectuarea triajului: Testarea temperaturii corpului înainte de intrare și la ieșirea din fabrică este obligatorie pentru toate persoanele. Implementăm un protocol clar, în baza căruia luăm toate măsurile adecvate dacă angajații sunt confirmați pozitiv (izolarea la domiciliu sau carantină instituționalizată) sau manifestă simptome respiratorii și / sau febră mai mare de 37.3 ° C și / sau stare generală afectată, în afara locului de muncă sau în timp ce se află la muncă.
  • În fabrici au fost delimitate zonele, iar pentru fiecare zonă există o echipă de criză.
  • Pentru o mai bună evidență a fost stabilită o procedură de urgență privind monitorizarea persoanelor.
  • Monitorizăm toți angajații, ținând cont de departamentul în care lucrează, zona de lucru, traseul autobuzului, numărul de la vestiar, locul de luat masa, zona de toaletă, zona de fumat / odihnă.
  • Este obligatoriu ca toți angajații să utilizeze același spațiu dedicat pentru anumite activități: vestiar, loc de luat masa, scaun de autobuz și loc pentru fumat / odihnă.
  • Facilitățile noastre sunt dezinfectate cu substanțe chimice rezistente timp de 30 de zile. La fiecare 2 ore mașina de dezinfectat spală toată suprafața cu soluție de hipoclorit de sodiu, concentrație de 10%.
  • Uscătoarele automate pentru mâini din toalete se înlocuiesc cu dispozitive pe bază de hârtie
  • Au fost instalate toalete ecologice suplimentare
  • Toate zonele companiei Arctic sunt dezinfectate, în general, o dată la 2 săptămâni. Au fost intensificate măsurile de curățenie și igienă, kituri pentru dezinfectare au fost amplasate în toate zonele de acces, în toate departamentele și spațiile comune. În zonele de acces au fost puse covoare dezinfectante (cu soluție de hipoclorit de sodiu, concentrație de 10%).
  • Toți angajații sunt rugați să păstreze distanța socială de minim 1,5 m.
  • de la mijlocul de transport către poarta de acces
  • la poarta de acces
  • în timpul luării meselor
  • când folosesc bancomatul, în interiorul și exteriorul fabricii
  • Sistemele de ventilație sunt închise și se utilizează ventilația cu aer proaspăt.
  • Toți angajații primesc zilnic măști de protecțieși echipamente suplimentare, așa cum s-a stabilit cu echipa Health & Safety
  • Măsurile de igienă sunt afișate în zonele de acces și comunicate prin e-mail. Informații actualizate despre Covid-19 sunt transmise zilnic pe e-mail și afișate pe ecranele din fabrici. Kituri de igienă cu săpun, dezinfectant și mănuși sunt disponibile și toți angajații, vizitatorii sunt rugați să le folosească intens.
  • Mijloacele de transport sunt zilnic dezinfectate, iar numărul lor a fost dublat
  • Transportul angajaților este reorganizat pentru a asigura un spațiu de siguranță între angajați
  • Orarul mijloacelor de transport este reorganizat prin stabilirea a trei intervale de plecare-sosire, cu un interval de 10 minute între ele, cu scopul de a reduce aglomerarea și interacțiunea între oameni la intrarea-ieșirea din schimburi
  • Mijloacele de transport sunt dezinfectate înainte de fiecare schimb, de trei ori pe zi (transport normal) și de fiecare dată, înaintea unei comenzi de transport (ore de lucru suplimentare sau protocol). Șoferul are soluții de dezinfectare și va înmâna gel dezinfectant fiecărui angajat înainte de a păși în autobuz.
  • Fiecare angajat care utilizează un mijloc de transport pus la dispoziție de companie are obligația de a folosi mereu același mijloc de transport și aceeași banchetă/scaun din mijlocul de transport.
  • Se realizează periodic dezinfectarea mijloacelor de transport pentru angajați
  • Măștile sunt obligatorii în mijloacele de transport; Sunt desemnați responsabili pentru fiecare mijloc de transport, cu rol de monitorizare și raportare privind respectarea planului de igienă
  • Zonele special amenajate pentru fumat / odihnă vor fi folosite limitat, prin rotație, pentru a se evita crearea de grupuri mai mari de 10 persoane.
  • Intervalele stațiilor de lucru au fost separate prin separatoare de Plexiglas.
  • Este obligatorie utilizarea măștilor la toate stațiile din întreaga fabrică, chiar dacă se oferă viziere sau intervalele stațiilor de lucru sunt separate.
  • Toate camioanele,care descarcă/încarcă sunt dezinfectate prin porți special amenajate la intrările de camioane. Șoferii care încarcă/descarcă de la depozitele Arctic, angajații furnizorilor care livrează servicii în interiorul campusurilor Arctic, vizitatorii se supun procedurii de măsurare a temperaturii și au obligatoriu echipament de protecție (mască, mănuși). În caz contrar, accesul va fi interzis.

Pe lângă zonele comune, măsurile și practicile care vor ajuta la păstrarea distanței sociale sunt implementate în toate unitățile de producție:

  • Toate sistemele noastre de lucru și metodele de petrecere a timpului liber sunt reorganizate, astfel încât colegii noștri să poată menține distanța necesară între ei.
  • Pauzele vor fi luate prin rotație, pentru a se evita crearea de grupuri
  • Numărul de schimburi și numărul de angajați aflați pe liniile de producție este redus. Orele de lucru sunt reorganizate pentru a se evita întâlnirea colegilor la efectuarea schimburilor.
  • Unitățile de asamblare sunt dezinfectate,lăsând un interval de timp între schimburi.
  • Programarea transportului pentru sosirea și plecarea la ore diferitepentru a permite distanțarea socială la porți.
  • Folosirea marcajelor speciale pentru accesul în spații și pentru traficul angajaților, pentru a evita aglomerarea.
  • Spațiile comune de trafic sunt marcate corespunzător, pentru păstrarea distanței sociale.
  • A doua poartă este deschisă pentru a permite ieșirea angajaților și păstrarea distanței.
  • Un tunel pentru dezinfectare a fost instalat, ca o măsură adițională de igienă
  • Serviciile cantinei au fost suspendate;Un loc de luat masa în aer liber a fost organizat în afara fabricii, pentru maximizarea distanțării dintre angajați
  • Accesul în vestiare– toți angajații sunt rugați să vină îmbrăcați în echipamentul de lucru și să folosească vestiarul doar pentru depozitarea lucrurilor personale. Scopul acestei măsuri este de a limita accesul simultan la maximum 30 de persoane; În plus, vom deschide noi vestiare în exterior. Dușurile vor fi închise și utilizarea lor este interzisă.
  • Birourile sunt despărțite de pereți de protecție (plastic, sticlă, lemn);
  • Se recomandă evitarea pe cât de mult posibil a spațiilor publice din interiorul clădirii și a birourilor
  • Zona de parcare este reorganizată: 60% din suprafața parcării Arctic va fi eliberată și va fi utilizată cu scopul deplasării persoanelor de la – către mijloacele de transport și zonele de intrare – ieșire. În acest sens, zona a fost reorganizată pentru a crea 3 coridoare vizibile delimitate și marcate cu linii galbene pentru a ghida oamenii să păstreze distanța socială de 1-2 m. Accesul mașinilor este interzis pe toată durata perioadei de aplicare a protocolului de prevenție.
  • Întâlnirile față în față dintre angajați sunt înlocuite cu mijloacele de comunicare online, pe cât de mult posibil.
  • În cazul întâlnirilor care au loc față în față, se solicită păstrarea distanței de 1,5 m.
  • Alte activități care implică grupuri de oameni (ex. training, recrutare) sunt suspendate până la momentul în care se va reveni la nivelul de siguranță necesar.

Service-urile noastre autorizate

  • Pentru a răspunde nevoilor clienților noștri, am luat măsuri suplimentare de prevenție, astfel încât rețeaua de service-uri Arctic continuă să funcționeze.
  • Toți angajații rețelei de service-uri Arctic poartă măști și mănuși și respectă măsurile de prevenție comunicate.
  • Se aplică trierea epidemiologică, pe măsură ce se aplică procedura de măsurare a temperaturii, în conformitate cu normele oficiale transmise de autorități.

 

Citește articolul