
Ziua portilor deschise la Penitenciarul Găeşti
În ziua de 30 iunie, între orele 09.00-12.00, Penitenciarul Găeşti organizează Ziua porţilor deschise, activitate de marcare a „Zilei lucrătorului de penitenciare”, sărbătorită în fiecare an la 29 iunie. Cu această ocazie, invităm pe cei interesaţi(reprezentanţi ai mass media şi ai societăţii civile, asociaţii şi instituţii partenere, ONG-uri şi membrii de familie ori aparţinători ai persoanelor private de libertate) să viziteze unitatea noastră.
Persoanele care vor dori să viziteze unitatea penitenciară trebuie să prezinte la intrare actul de identitate. De asemenea, acestea va trebui să se supună controlului antiterorist şi de specialitate, să predea spre păstrare telefoanele mobile şi accesoriile acestora, precum şi celelalte obiecte, care conform legii sunt interzise a fii introduse.
Nu pot vizita penitenciarul persoanele care au interdicția de acces în Penitenciarul Găeşti.
Pentru buna desfăşurare a activităţii vă prezentăm programul zilei:
Rugăm vizitatorii să se încadreze în programul stabilit, astfel încât activitatea să nu afecteze celelalte activităţi zilnice pe care unitatea penitenciară le are planificate.
Pentru mai multe informaţii desemnăm ca persoană de contact purtătorul de cuvânt al instituţiei, agent şef principal Florin ISPAS tel.mobil 0744/656 139, e-mail: florin.ispas@anp.gov.ro.
Cu deosebită stima,
Comisar şef de penitenciare Gheorghe ANGHEL
Director
Penitenciarul Găeşti






