A fost prins individul care a omorât o copilă de 7 ani pe trecerea de pietoni! DUPĂ CE ŞI-A RECUNOSCUT FAPTA, ŞI-A NEGAT DECLARAŢIILE! Ce se mai distrau pasagerii maşinii criminale înainte de tragedie!

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente12 iunie 2016Acest articol a fost citit de 1.345 ori

masina acc Matasaru m.e.

Individul care a accidentat mortal o fetiţă la Mătăsaru era băut şi nu avea permis de conducere. Aflat la volanul unui BMW decapotabil, cu muzica la maxim, distrându-se împreună cu alţi doi amici, bărbatul în vârstă de 32 de ani a spulberat, pur şi simplu, copilul care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni. El a vrut să dea vina pe unul dintre prietenii aflaţi în maşină, care avea permis, dar care se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii i-au condus la secţie pe cei doi pasageri, pentru că vinovatul fugise de la locul accidentului. Deşi unul dintre ei, cu alcoolemia foarte mare, acceptase să ia vina asupra lui, când a aflat consecinţele faptei, a spus adevărul. De asemenea, cel din spate avea filmări din interiorul autoturismului, care dovedeau clar cine s-a aflat la volan, dar care au arătat şi ce distracţie era pe ei, cu manelele la maxim.

Individul a fost prins la miezul nopţii şi adus la audieri. La început, şi-a recunoscut fapta, iar ulterior şi-a schimbat declaraţia. Trebuie menţionat că a mai fost condamnat pentru conducere fără permis.

alex iorga

„Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, ne-a declarat cms.şef Alexandru Iorga, comandantul Poliţiei Găeşti.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...