Contactează-ne pe

Politic

COMUNICAT DE PRESĂ PNL DÂMBOVIŢA: „Dâmboviţenii sunt obligaţi să asiste la mizerii!”

Publicat în data de

- 2.580 vizualizări

Constatăm că apropierea datei de 5 iunie îi dă fiori lui Adrian Țuțuianu, liderul PSD Dâmbovița, semn că veștile pe care i le dau sondajele nu sunt deloc optimiste pentru domnia sa. În această situație disperată pentru Adrian Țuțuianu, acesta nu mai are capacitatea și discernământul de a veni în fața opiniei publice decât cu minciuni și atacuri la persoană pentru liderii opoziției. Recent, Țuțuianu și-a permis din nou să facă afirmații calomnioase la adresa copreședintelui Dumitru Miculescu și a Partidului Național Liberal, fiind evident faptul că liberalii dâmbovițeni demonstrează că sunt determinați și vor câștiga alegerile locale în județul Dâmbovița. Țuțuianu nu este capabil să înțeleagă că dâmbovițenii s-au săturat de atitudinea sa. În ultimii patru ani, Țuțuianu nu a făcut altceva decât să atace, să jignească, să desconsidere și să mintă atât în privința colegilor de partid, dar și a colaboratorilor, angajaților și a cetățenilor din acest județ, care au îndrăznit să-și exprime opinii diferite de ale sale. Tocmai de aceea, în calitate de lideri ai Partidului Național Liberal Dâmbovița, a cărei imagine publică a fost lezată de minciunile șefului PSD Dâmbovița, am formulat o plângere penală pe numele lui Adrian Țuțuianu. PNL speră că organele abilitate vor demara cât mai rapid o anchetă pentru a clarifica aspectele sesizate în plângerea penală, cu atât mai mult cu cât Adrian Țuțuianu nu mai are nici o limită și repetă obsesiv aceleași minciuni și calomnii.

Este regretabil faptul că dâmbovițenii sunt obligați să asiste la aceste mizerii aruncate în spațiul public de bolșevicul Adrian Țuțuianu, dar ei trebuie să înțeleagă că aceasta este strategia de campanie a liderului PSD, izvorâtă din incapacitatea cu care a administrat acest județ și nerespectarea niciunui angajament pe care și l-a luat, în urmă cu patru ani , față de dâmbovițeni. Un singur exemplu: taxa de habitat! Calomniatorul Adrian Țuțuianu a câștigat alegerile promițând că va scădea taxa de habitat. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi, fiind doar una dintre minciunile electorale pe care Adrian Țuțuianu nu mai poate, acum, să o explice cetățenilor.

Partidul Național Liberal Dâmbovița își dorește o campanie bazată pe dezbaterea unor strategii și proiecte viabile pentru dezvoltarea județului, dar este evident pentru toată lumea că Partidul Social Democrat are ca strategie: MINCIUNA, CALOMNIA și ATACUL.

Considerăm că a sosit vremea maturității politice și administrative cu care să stopăm JAFUL și RĂUL pe care PSD l-a făcut acestui județ.

 

COPREȘEDINȚI PNL DÂMBOVIȚA

DUMITRU MICULESCU

IULIAN VLADU

 

Citește articolul
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Noutăți

Rovana Plumb, detronată! CORNELIU ȘTEFAN ESTE NOUL PREȘEDINTE PSD DÂMBOVIȚA!

Articol scris de

S-a încheiat una dintre cele mai strânse bătălii pentru conducerea PSD Dâmbovița din ultimii 30 de ani. Tânărul Corneliu Ștefan a reușit să o învingă pe Rovana Plumb și să preia conducerea social-democratilor damboviteni, in urma unei conferinte cu scantei. 129 de voturi a obtinut deputatul Ștefan, in timp ce Rovana Plumb a convins doar 74 de delegați. Infrânt a fost și actualul președinte al Consiliului Județean, Alexandru Oprea, care a pierdut functia de presedinte executiv in fața lui Titus Corlaţean. Cea de-a treia funcție ca importanta in PSD Dambovita, cea de secretar executiv, i-a revenit primarului municipiului Targoviste, Cristian Stan.

Corneliu Ștefan a fost președintele TSD Dâmbovița si vicepreședinte al organizației. De asemenea, este ginerele lui Gheorghe Ana, un important lider PSD in anii 2000. El a reușit să coalizeze in jurul sau mai ales generatia tanara de social-democrati, dar si pe cei nemulțumiți de politica dusa de Rovana Plumb si de fiul acesteia, Andrei.

Citește articolul

Noutăți

Parlamentarii de Dambovita uniti pentru prima data de un proiect comun. DETALII, AICI!

Articol scris de

Un sens de mers pe DN71 Târgovişte-Sinaia a fost blocat aproape un an, după ce o porţiune de drum s-a surpat, în primăvară. Nimeni nu a luat o decizie pentru a repara acea porţiune surpată, deşi exista riscul izolării nordului judeţului Dâmboviţa. Totul până pe 11 decembrie, când un parlamentar a luat taurul de coarne şi i-a adunat pe toţi, pentru a se apuca de treabă. Astăzi se lucrează de zor la porţiunea de drum surpată pe DN 71, în zona Moţăieni, iar lucrarea ar putea să fie finalizată până la Crăciun, adică în câteva zile.

“Am făcut intervenţie de utilitate publică, pentru că, dacă fac interpelare, durează o lună şi jumatate, dacă fac întrebare, durează o săptămână şi jumătate, plus 30 de zile pentru răspuns. Aşa că am făcut intervenţie în scop de utilitate publică, pentru că era vorba despre o urgenţă. Am introdus mai multe probleme, dar urgenţa era drumul surpat în zona Moţăieni şi transportul feroviar, până la Pietroşiţa. Eu i-am unit pe parlamentarii de Dâmboviţa, după ce i-am dat intervenţia ministrului Bode (Ministrul Transporturilor, Lucian Bode – n.r.) şi a spus că nu se poate, m-am dus prin sală (sala de Plen a Parlamentului – n.r.) şi am luat semnăturile colegilor parlamentari, indiferent de culoarea politică. Şi nu puteau să spună nu, pentru că era în interesul tuturor dâmboviţenilor. Se poate verifica înregistrarea din Parlament, pentru că se vede cum m-am mutat de la un pupitru la altul şi am luat semnăturile lor în timpul plenului. Am trimis apoi şi la cancelaria Primului Ministru, am vorbit şi cu directorul CNAIR şi i-am explicat de ce este o lucrare care trebuie să se facă în regim de urgenţă, iar de a doua zi deja au găsit soluţia. Ei vor să fie gata lucrarea până de Crăciun”, a explicat deputatul USR Dumitru Lupescu, cel care a reuşit să mişte lucrurile, în doar câteva zile.

Riscurile erau foarte mari, dacă nu se trimitea către guvern intervenţia parlamentarilor de Dâmboviţa, pentru prima oară uniţi din toate partidele, să ceară rezolvarea problemelor vitale pentru acest judeţ. Scrisoarea lor mai conţine solicitarea pentru rezolvarea problemelor legate de trenurile care fac legătura între Bucureşti-Târgovişte-Pietroşiţa, pentru a nu se sacrifica infrastructura feroviară şi o parte importantă din judeţ, prin izolare şi depopulare. De asemenea, analizarea de urgenţă a proiectelor pentru modernizarea DN71, dar fără afectarea zonelor istorice. S-a demarat deja proiectul pentru tronsonul Bâldana-Târgovişte, iar Târgovişte-Sinaia ar putea fi îmbunătăţit cu drumuri ocolitoare, astfel încât să nu fie afectate cele peste 100 de clădiri monument istoric din localităţile prin care trece DN71.

 

 

 

 

Citește articolul