Vreau să spun că… împăratul e dezbrăcat!

Din motive de securitate, Polonia a anunțat că nu mai poate primi niciun imigrant, pentru siguranța cetățenilor. Mulți vor spune că Polonia e stat nazist, pentru că refuză sinuciderea. Noi nu o refuzăm. Așteptăm să fim surprinși de necunoscut. Am creat un centru de amprentare a migranților care vin pe mare, despre care nu se știe absolut nimic, iar centrul e pe plaja de nudiști din Vama Veche. Autoritățile spun că nu e nimic rău în asta. Noi trebuie să credem ce spun autoritățile.

Astăzi este a doua zi de doliu național. Pentru victimele atacurilor teroriste de la Bruxelles. La fiecare tragedie așteptată, noi scoatem lacrimi, flori, lumânări și ținem doliu național. Dar oare de câte ori de-acum încolo vom mai tot face asta? Einstein a zis că a face de mai multe ori același lucru și a ne aștepta la rezultate diferite este dovada de cea mai adâncă prostie sau chiar nebunie! Nu înțelegem nimic. Nu învățăm nimic din ce-a zis Einstein, din ce-a zis Hegel despre istoria care se repetă pentru că nu suntem în stare să învățăm nimic din ea. Noi susținem în continuare că nu ne-am fi așteptat niciodată la așa ceva. Deși e absolut previzibil!

Noi credem că nu trebuie să schimbăm nimic în atitudinea noastră și în legislație, pentru că trebuie să respectăm drepturile omului terorist care ne omoară aleatoriu. Noi așteptăm cu flori și zâmbete de iubire a aproapelui să fim măcelăriți, fără a ne mai apăra. Așa au murit oameni la Paris. Și la Bruxelles. Și în alte părți unde au fost atacuri teroriste. Dar noi ținem doliu național, în loc să luăm măsuri pentru a le cruța viețile următoarelor victime. Următoarele victime putem fi chiar noi. E ca în povestea cu drobul de sare.

Unii spun că nu religia e problema. Satanismul e tot o religie. Cine l-a citit măcar pe Eliade, a-nțeles că religiile nu sunt bătute-n cuie, ci sunt vii, adică în continuă transformare și reinterpretare. Iar omul contemporan e disperat să găsească sacrul oriunde și oricum. Dacă închidem ochii atunci când trecem strada pe roșu, nu înseamnă că n-o să ni se-ntâmple nimic! Chestia cu tabuizarea nu ține în viața reală. Vreau să spun că… împăratul e dezbrăcat… Vreau să spun că nu contează cât de mult ne străduim să nu vedem adevărul care ne lovește-n față, pentru că el, adevărul, ne va lovi în continuare în față și nici nu se va opri, doar pentru că noi închidem ochii.

Dacă strămoșii noștri credeau că a tabuiza – adică a nu pronunța numele, a ascunde numele răului – atrage după sine dispariția răului, asta nu înseamnă că dacă ne facem că nu se întâmplă nimic rău, automat asta va atrage după sine faptul că nu se va-ntâmpla nimic rău. Adică trebuie să vedem realitatea, s-o măsurăm, să facem o strategie și să acționăm, nu să stăm și să așteptăm să se termine coșmarul sau să ne salveze vreo forță supranaturală, printr-o serie de miracole.

Avem o lege care-i pedepsește cu închisoarea pe sectanții care refuză tratament medical, transplant de organe, transfuzie sau intervenție chirurgicală pentru ei și copiii lor, punându-le viața în pericol sau refuzându-le astfel dreptul la viață. Dar nu avem o lege a bunului simț care să-i pedepsească pe sectanții corectitudinii politice și toleranței extinse până dincolo de absurd, care refuză intervenția în caz de război, refuzându-ne astfel dreptul la viață si punându-ne tuturor viața în pericol.

Europa a abolit pedeapsa cu moartea, apoi europenii au înțeles că nici în război nu mai trebuie să lupte cu arme reale. Ba mai mult, că ar trebui să dăm dovadă de toleranță față de cei care ne vor morți și să le arătăm că-i întâmpinăm cu flori și iubire când vin să ne omoare.