PNL DÂMBOVIȚA ÎNCEPE LUPTA PENTRU PREȘEDINȚIA CONSILIULUI JUDEȚEAN! Un nou proiect politic îi dă frisoane lui Țuțuianu! | Cronica de Gaesti
Connect with us

Salut, ce cauți??

Evenimente

PNL DÂMBOVIȚA ÎNCEPE LUPTA PENTRU PREȘEDINȚIA CONSILIULUI JUDEȚEAN! Un nou proiect politic îi dă frisoane lui Țuțuianu!

Mișcare surprinzătoare pe scena politică dâmbovițeană, cu doar câteva luni înainte de alegerile locale. În timp ce Țuțuianu își exersează limba chineză, într-o altă vizită inutilă pe bani publici în Republica Populară, Partidul Național Liberal plănuiește înființarea unui pol politic menit să contrabalanseze PSD în județ și în preferințele electoratului. Astfel, după anunțarea candidaturii lui Ludovic Orban la primăria generală a municipiului București, liberalii dâmbovițeni își vor întări rândurile cu organizația UNPR. Dumitru Miculescu și-a anunțat demisia din partidul lui Oprea și va trece, cu arme și bagaje, la PNL, unde se pare că va primi funcția de co-președinte, alături de deputatul Iulian Vladu.

m.d.

Miculescu și-a explicat gestul prin faptul că UNPR tinde către o alianță cu Dragnea, la nivel central, fapt inadmisibil însă în județ, unde relațiile dintre foștii progresiști și Țuțuianu sunt foarte încordate. La rândul său, Vladu susține că a început negocierile cu toate partidele, cu excepția PSD, pentru a crea un pol politic foarte puternic pe dreapta.

vladu-orban

Dacă noua formulă va fi acceptată de structurile Partidului Național Liberal,  forța politică astfel creată are mari șanse să obțină primăriile de orașe din județ, inclusiv municipiul Târgoviște, și un număr semnificativ de comune, ceea ce i-ar crea grave probleme PSD-ului lui Țuțuianu. Rămâne de văzut, așadar, ce se va întâmpla în următoarele zile în politica locală.

 

La Găeşti abia se înfiinţase sediul UNPR, dar se pare că vor da jos doar sigla, spaţiul fiind folosit ca sediu de campanie. Cât despre preşedintele Relu  Mieluşică… musai se va îngălbeni!

unpr gaesti

 


Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Reclamă
Enescu Supermarket
Advertisement