Perspective  europene  cu privire la formarea continua a personalului  didactic

La nivel european se înregistrează o serie de perspective și tendințe în domeniul sistemelor de educare/formare a cadrelor didactice:

• Asigurarea unei dimensiuni europene a proceselor de formare a personalului didactic – formarea cadrelor didactice – componentă fundamentală a procesului de redefinire culturală a Europei contemporane;
• Dezvoltarea carierei didactice prin intermediul proceselor evolutive de: formare continuă /perfecţionare /dezvoltare profesională;
• Formarea iniţială şi continuă – profesionalizarea carierei didactice; modelul profesionalizării carierei didactice -de la aptitudine la competenţă pedagogică;
• Orientarea sistemelor de formare către competenţa pedagogică si performanţa educaţională;
• Calitate şi formare – standarde pentru pregătirea personalului didactic;
• Mobilitate şi dezvoltare profesională – sistemul de credite profesionale transferabile;
• Induction Program / Mentorat / Pregătire practică – debut în cariera didactică;
• Dominantele curriculare ale programelor de formare – orientarea practică (practica pedagogică);
• Managementul sistemelor de formare a cadrelor didactice – de la abordarea sistemică la abordarea pe programe şi proiecte;
• Acreditarea programelor de formare – furnizori de programe de formare – piaţa programelor de formare;
• De la instruirea asistată de calculator la formarea asistată de calculator sau formarea pentru utilizarea calculatorului;
• E-learning / Învăţământul deschis la distanţă – suport pentru sistemul de formare continuă a cadrelor didactice.

Formarea continuă: contextul românesc

Conceptul de formare continuă defineşte liniile pedagogice esenţiale pentru activitatea de perfecţionare a cadrelor didactice, linii conturate la nivelul sistemelor de învăţămînt, prin consolidarea reformelor deja întreprinse şi reevaluarea priorităţilor într-o societate bazată pe tehnologii avansate.

Formarea continuă răspunde la aceste evoluţii şi la problemele lor integrabile în contextul mai larg al educaţiei permanente. Depăşind semnificaţia tradiţională, de “remediu la carenţele formării iniţiale insuficientă pentru întreaga carieră profesională” (didactică), formarea continuă, în accepţia sa (post)modernă, „începe să fie concepută ca un proces de lungă durată şi de învăţare permanentă”, fiind definită ca „ un ansamblu de activităţi şi de practici care cer implicarea educatorilor pentru amplificarea cunoştinţelor proprii, perfecţionarea   deprinderilor, analiza şi dezvoltarea atitudinilor profesionale”3.

Ce înţelegem prin formarea continuă?

Formarea continuă a cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi social proiectată, realizată şi dezvoltată în cadrul sistemului de învăţămînt, cu funcţie managerială de reglareautoreglare continuă a procesului de învăţămînt, la toate nivelurile sale de referinţă (funcţionalstructural- operaţional).

La nivel funcţional, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de convertire practică a finalităţilor de sistem (ideal, scopuri ale educaţiei) în obiective angajate în cadrul procesului de învăţămînt, în mediul şcolar şi extraşcolar. La nivel structural, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de valorificare deplină a tuturor resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem şi de proces.

La nivel operaţional, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de proiectare, realizare, dezvoltare şi finalizare a activităţilor specifice procesului de învăţămant (lecţii, cursuri,  seminarii, lucrări practice, ore de dirigenţie; activităţi extraşcolare/cu: elevii, cadrele didactice, părinţii, alţi reprezentanţi ai comunităţii educative; activităţi: manageriale, metodice, de asistenţă psihopedagogică şi socială, de orientare şcolară şi profesională, de consigliere etc.), în condiţii optime, corespunzător contextului intern şi extern existent, pe termen scurt, mediu şi lung.

Cadrul legislativ în formarea continuă

Formarea continuă a personalului didactic, ca şi politică educaţională, beneficiază de un cadru legislativ care reglementează această activitate:

 Legea Învăţământului4;

 Statutul cadrelor didactice5;

 Legea nr. 349/ 20046;

 Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar7;

 Ordinul MEC nr. 4796/2001 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de perfecţionare periodică a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar şi OMEC nr. 5655/22.12.2004 de modificare a OMEC nr. 4696/2001.

 Metodologia de acreditare a programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar8;

 Ordinele M.Ed.C. nr. 5398/25.11.2004 şi nr. 3948/22.04.2005 de modificare a OMEC nr. 3533/08.04.2002.

 Ordinul M.Ed.C. nr. 3915/19.04.2005 privind extinderea programelor de formare continuă în alte locaţii.

 Ordinul M.Ed.C. nr. 4611/2005 privind Metodologia de acreditare a programelor de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar.

Sistemul de formare continuă din învăţământul preuniversitar prezintă câteva caracteristici de bază care sunt luate în considerare de către organismele implicate în formarea continuă a cadrelor didactice (CCD, 2006):

* Necesitatea unei oferte de formare multiplă (pentru a răspunde nevoilor concrete, foarte diverse);

* Îmbinarea pregătirii ,,off-the-job”-cu orientare teoretică şi metodologică-cu cea ,,on-the-job”- în şcoli, prin cursuri la distanţă, proiecte personale, primirea de consultanţă, focalizată pe caracterul metodologic aplicativ;

* Accent strategic pe formare de competenţe şi nu pe achiziţia de informaţii;

* Echilibrarea nevoilor individuale cu cele organizaţionale, ale şcolii;

* Considerarea organizaţiilor şcolare ca subiecţi ai formării şi dezvoltării;

* Lărgirea formării spre domenii care nu ţin strict de specialitatea academică;

* Trecerea de la programe stabilite de ofertant la cele propuse în urma analizei de nevoi a organizaţiei;

* Accentuarea în programele de formare a plurarismului, multiculturalismului, policentrismului.

În funcţie de aceste caracteristici s-a elaborat o serie de obiective generale ale formării continue care sunt redate într-unul dintre documentele de mare importanţă pentru restructurarea sistemului de formare iniţială şi continuă a personalului din învăţământul preuniversitar „Strategia de dezvoltare a sistemului de formare iniţială şi continuă a personalului din învăţământul preuniversitar – 2001-2004”:

∗ Profesionalizarea carierei didactice în România.

∗ Dezvoltarea unei pieţe educaţionale a programelor de formare continuă, bazată pe un sistem concurenţial, prin intermediul căruia cadrele didactice vor beneficia de o ofertă diversificată din partea furnizorilor de programe de formare continuă. Corelarea structurilor şi a momentelor din cariera didactică cu standardele educaţionale şi

asigurarea unei dinamici profesionale prin utilizarea sistemului creditelor profesionale transferabile.

∗ Dezvoltarea unor structuri instituţionale moderne în scopul optimizării activităţilor de

formare continuă a personalului didactic (exemplu: Centrul Naţional pentru Formarea Personalului din Învăţământul Preuniversitar).

*Extinderea competentelor specifice ale cadrelor didactice în utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare.

* Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice necalificate.

Potrivit Legii Învăţământului9, formarea continuă a personalului didactic constituie un drept care se realizează, în principal, prin perfecţionare şi conversie profesională. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului stabileşte obiectivele şi coordonează formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, evaluează, acreditează şi finanţează programele de formare continuă.

Formele de perfecţionare sunt prevăzute în Statutul personalului didactic. Conversia profesională vizează extinderea pregătirii iniţiale în vederea obţinerii dreptului de a preda şi alte discipline sau de a ocupa alte posturi didactice.

Statutul personalului didactic stipulează în articolul 32 faptul că perfecţionarea pregătirii personalului didactic se realizează prin forme şi programe, în raport cu exigenţele învăţământului, cu evoluţia diferitelor discipline de studiu, cicluri de învăţământ şi profiluri, precum şi în funcţie de necesităţile şi de interesele de perfecţionare a diferitelor categorii de cadre didactice.

Principalele forme de organizare a perfecţionării personalului didactic din învăţământul  preuniversitar sunt:

1. a) activităţi metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul unităţii de învăţământ sau

pe grupe de unitati (comisii metodice, catedre si cercuri pedagogice);

1. b) sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de experienţă pe

probleme de specialitate si psihopedagogice;

1. c) stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul ştiinţelor educaţiei;
2. d) forme de perfecţionare prin corespondenţă (învăţământ la distantă);
3. e) cursuri fără frecvenţă, organizate de instituţii de învăţământ superior, combinate cu consultaţii periodice, potrivit opţiunilor participanţilor;
4. f) cursuri organizate de societăţi ştiinţifice şi de alte organizaţii profesionale ale personalului didactic;
5. g) cursuri de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice sau pentru obţinerea definitivării în învăţământ ori a gradelor didactice, în conformitate cu prevederile legii;
6. h) cursuri de pregătire şi de perfecţionare pentru personalul de conducere, de îndrumare şi decontrol, potrivit unor programe specifice;
7. i) burse de perfecţionare şi stagii de studiu si de documentare, realizate în ţară şi în străinătate;
8. j) cursuri postuniversitare;
9. k) doctorat.

Potrivit prevederilor art. 160 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea Învăţământului nr.84/1995, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, pot fi furnizori de programe de formare continuă următorii:

1. a) instituţii de învăţământ superior acreditate, prin facultăţi, departamente şi catedre, pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate;
2. b) instituţii de învăţământ superior acreditate, prin departamentele sau catedrele de pregătire a personalului didactic, pentru perfecţionarea pregătirii metodice şi psihopedagogice;
3. c) colegii pedagogice universitare şi licee cu profil pedagogic, pentru perfecţionarea de specialitate, metodică şi psihopedagogică a personalului didactic din învăţământul preşcolar şi primar;
4. d) case ale corpului didactic;
5. e) centre de perfecţionare, organizate în unităţi de învăţământ, pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a personalului didactic cu studii medii;
6. f) Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei;
7. g) Agenţia naţională Socrates şi alte programe ale Uniunii Europene la care România este asociată;
8. h) ONG-uri care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar.

Instituţia responsabilă cu acreditarea programelor de formare continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar este Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP).     Obiectul de activitate al CNFP îl constituie asigurarea calităţii personalului didactic, didactic auxiliar şi a cadrelor de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar pe baza standardelor şi a politicilor naţionale de formare continuă stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Formarea continuă a personalului din sistemul de învăţământ, ca răspuns la nevoile şi interesele indivizilor dar şi la cerinţele specifice ale pieţei muncii, ar trebui să respecte un curriculum specific care să se sprijine pe principii similare celor care au generat noul curriculum – naţional şi local.

În concluzie, formarea cadrelor didactice trebuie să constituie o prioritate a sistemului de învăţământ românesc. Reformarea sistemului de formare iniţială si continuă nu constituie un scop în sine, ci este o premisă pentru realizarea unei misiuni esenţiale: cariera didactică (construirea unei cariere didactice reale, orientate, motivante şi deschise pentru cadrele didactice din România).

BIBLIOGRAFIE

*** CCD CLUJ, Formarea continuă a cadrelor didactice, Mapa responsabilului cu formarea

continuă, 2006;

*** Legea Învăţământului nr. 84/1995;

*** Legea nr. 128/1997 (Statutul personalului didactic)

Bârzea, Cezar – Politicile si institutiile Uniunii Europene, Editura Corint, Bucuresti, 2001

Eurydice, Reţeaua de Informare despre educaţie în Comunitatea Europeană, Formarea

continuă a cadrelor didactice în Uniunea Europeană şi statele AELS/SEE, Editura Alternative,

Bucureşti, 1997.

Gherguţ, Alois, Management general şi strategic în educaţie, Editura Polirom, Iaşi, 2007.

Iucu, Romiţă, Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii., Editura Humanitas

Educaţional, Bucureşti 2007.

Iucu, Romiţă, Pânişoară, Ion-Ovidiu, Formarea personalului didactic, Editura UMC,

Bucureşti, 2000.

Tudorică, Roxana, Managementul Educaţiei în Context European, Editura Meronia,

Bucureşti, 2007.

        Prof. inv. Primar ANDREI AnaMaria Roxana