
Veşti bune de la Poliţia Găeşti! Potrivit bilanţului întocmit de oamenii legii din oraşul nostru, în primele 9 luni ale anului, infracţionalitatea a scăzut cu 18,2%, fiind înregistrate 619 fapte.
„Din totalul infracţiunilor sesizate, 15 au fost de natură economico-financiară (-54%) şi 436 judiciare (-24.82%) .
Majoritatea infracţiunilor contra patrimoniului au fost soluţionate cu operativitate de poliţiştii găeşteni, prin prinderea autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au constatat 170 de infracţiuni, dintre care 104 la regimul rutier şi au aplicat 8.042 de sancţiuni contravenţionale.
Din totalul amenzilor, 2.710 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1.494 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 27 pentru consum de alcool şi 539 în urma abterilor comise de pietoni.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 228 de permise de conducere şi au retras 270 de certificate de înmatriculare şi 12 seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare.
Din totalul acestora, 8.911 au fost conform O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 1.132 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 40 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 22 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 26 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice”, se arată în comunicatul Poliţiei.
„Comunicarea și cooperarea cu cetățenii şi apropierea de comunitate sunt esențiale pentru poliţiştii găeşteni, pentru ca siguranța cetățeanului, liniștea socială și climatul de ordine din oraşul Găeşti să se îmbunătățească permanent. Astfel, efectivele Poliţiei Oraşului Găeşti au intervenit cu promptitudine la 1.668 de apeluri de urgenţă semnalate prin 112 de cetăţeni şi au eliberat 3.276 de certificate de cazier judiciar.
Reamintim că în cursul lunii martie a.c., poliţiştii găeşteni au destructurat o grupare specializată în furturi de combustil din rezervoarele vehiculelor parcate pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Trei dintre bărbaţi au fost arestaţi preventiv.
De asemenea, prin activităţile specifice poliţieneşti, aceştia au reuşit documentarea infracţională şi arestarea preventivă a unui tânăr care, în perioada 2014-2015, a comis peste 20 de furturi din locuinţe.
Activitatea de prevenire a criminalităţii reprezintă, alături de combatere, o componentă importantă a poliţiştilor găeşteni, aceştia organizând periodic întâlniri cu grupuri ţintă, potenţiale victime ale anumitor genuri de infracţiuni, campanii stradale şi instruiri în şcoli.
Totodată, Poliţia Oraşului Găeşti şi-a deschis porţile pentru cei mici de două ori în primele 9 luni ale anului 2015, pentru a le împărtăşi acestora tainele muncii de poliţie”, a precizat cms. şef Alexandru Iorga, comandantul Poliţiei Găeşti.






