Contactează-ne pe

Evenimente

Surpriză de proporții la Confruntarea Titanilor din acest an! NIMENI NU SE AȘTEPTA LA ASTA!

Publicat în data de

- 3.432 vizualizări

afis

Confruntarea Titanilor revine la Găești, într-un show incendiar, pregătit la milimetru de polițistul Dan Mocanu, coordonatorul clubului Respect Gym din orașul nostru. Se anunță un spactacol cu totul și cu totul deosebit, cu surprize și confuntări între vechi rivali, care cu siguranța va capta atenția iubitorilor acestui sport.

Surpriza ediției va fi însă lupta pentru centura ”Confruntării Titanilor” la categoria -55 kg dintre două fete: Costache Raluca, de la Respect Gym Găești și Buziaș Maia, de la Academia de Lupte Sandu Lungu. Cezar Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuți arbitri din Europa, va sta la centru la acest meci care se anunță de senzație. De asemenea, în cadrul evenimentului, spectatorii vor urmări 10 meciuri pro și două meciuri de deschidere. Participanții vor fi cei mai tari luptători de la cluburi din București, Constanța, Timișoara, Oradea sau Târgoviște.

În acest an, show-ul lui Dan Mocanu va avea loc pe 9 octombrie, începând cu ora 20.00, la Salonul Rodiv. Prețul de intrare este 20 de lei.

Citește articolul
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Evenimente

Intervenție de urgență a Primăriei Găești la Pasarelă! CÂND ÎNCEP, DE FAPT, LUCRĂRILE CAPITALE DE REPARAȚII?

Articol scris de

Carosabilul de la Pasarela peste calea ferată, aflată în administrarea celor de la Drumuri Naționale, a fost reparat, provizoriu, de Primăria Găești. Fără să mai stea pe gânduri, primarul Grigore Gheorghe și-a asumat și a băgat freza pe pod, iar muncitorii de la Secția Drumuri Naționale, chemați de urgență, au reușit să niveleze, pentru moment, covorul asfaltic aflat într-o stare avansată de degradare.

Deși Primăria Găești nu are atribuții în administrarea lucrărilor de infrastructură pe drumuri și poduri naționale, primarul a luat totuși decizia să intervină, curmând în acest fel coșmarul șoferilor nevoiți să traverseze această porțiune, punându-și în pericol siguranța și integritatea autoturismelor. În același timp, Grigore Gheorghe a reluat demersurile către CNAIR, solicitând un răspuns ferm în ceea ce privește începerea lucrărilor capitale de reparație.

”Cei de la CNAIR mi-au comunicat că în această săptămână va avea loc avizarea proiectului la DRPD București, întrucât era deja programată. Urmează un aviz al CNAIR și emiterea ordinului de începere a lucrării, în septembrie. Tot acest hățiș birocratic nu este din vina noastră și nici sub controlul nostru, în plan local. Mai mult decât să întreb care este stadiul proiectului și să insist ca acesta să se materializeze cât mai repede, nu pot face. Mi-am asumat această reparație provizorie și am găsit înțelegere, pentru că îmi pasă de oameni și pentru că respectiva Pasarelă este în Găești. Dar ea se află, din punct de vedere legal, în administrarea Drumurilor Naționale. Noi, ca administrație publică locală, nu putem interveni decât pe drumurile noastre locale. Nici pe cele județene și nici pe cele naționale. Toți cei care vă spun altceva mint cu nerușinare, cu atât mai mult cu cât acum traversăm o perioadă în care lucrurile se joacă electoral”, a precizat – pentru Cronica de Găești – primarul Grigore Gheorghe.

Citește articolul

Evenimente

VIDEO! Pasarela de pe DN 61 a ajuns un coșmar! ATENȚIE MARE LA CRATERE ȘI LA CEI CE INTRĂ PE CONTRASENS!

Articol scris de

Pasarela de pe peste calea ferată, aflată pe DN61, la intrarea în Găești dinspre autostradă, a devenit coșmarul șoferilor ce tranzitează orașul. Aflată intr-o stare avansată de deteriorare, pătura asfaltică pune în pericol siguranța circulației și viața participanților la trafic. Denivelări considerabile, urmate de gropi în care roțile oricărei mașini intră foarte adânc, determină șoferii să reducă viteza fix în mijlocul podului, un accident fiind posibil în orice moment. Cei care reușesc să vadă din timp pericolul de pe șosea preferă să evite o puternică lovitură la praguri prin intrarea pe contrasens, și acest lucru fiind la fel de periculos în condițiile unui trafic aglomerat pe acest sector de drum.

Am luat legătura cu administrația locală, care deși nu este răspunzătoare de acest sector de drum național, a primit, la fel ca și noi, sesizări de la oamenii nemulțumiți. Primarul Grigore Gheorghe ne-a răspuns: “ Cunosc situația existentă și vă pot spune că avem toate avizele necesare pentru pornirea lucrarilor de reparație. Nu vă pot oferi un termen exact, întrucât nu depinde de mine personal, lucrarea fiind pe un drum national, dar vă asigur că mâine vom interveni pentru a freza porțiunea de drum cu probleme, pentru a evita producerea unei tragedii în orașul nostru”.

Până la începerea lucrarilor de reabilitare, nu rămâne decât să reducem viteza la mai puțin de 30km/oră atunci când traversăm pasarela și să fim foarte atenți la șoferii care ne vin din față, întrucât în orice moment cineva poate intra în fața ta pentru a evita craterele din asfalt.

Citește articolul