
În timp ce onor autoritățile județene nu mai contenesc cu lauda de sine , prin presa aservită, vizavi de mărețe realizări și de investiții de miliarde pe care nu le vede și nu le simte nimeni, iată cum trăiesc, de fapt, oamenii din sudul Dâmboviței. O foarte bună carte de vizită a administrației județene actuale este DJ 611 Vișina – Fierbinți, drumul craterelor sau, am spune noi, al rușinii, pentru că este inadmisibil ca în anul de grație 2015 să trăiești cu teama că, din cauza stării infrastructurii, poți să-ți distrugi într-o clipă viața sau autoturismul.
Cititori ai Cronicii de Găești ne-au trimis fotografii și ne-au spus că gropanele de pe drumul județean care face legătura între cele două comune (cu primari PSD, dacă interesează și acest amănunt) au atins și chiar depășit 30 de centimetri.
”Dacă vine cineva și nu cunoaște, pe timp de noapte, cu siguranță se răstoarnă și moare. Sunt două porțiuni prin care, pur și simplu, nu poți să treci”, ne-au spus oamenii, care au adăugat că peste tot prin zona craterelor sunt vestigii ale bătăii de joc a autorităților județene, adică bare de protecție și capace de roți. Din fericire, până acum nu s-a întâmplat nicio tragedie, însă întrebăm public și retoric: domnule Țuțuianu, dacă moare cineva pe DJ 611 Vișina – Fierbinți din cauza incompetenței administrației județene pe care o conduceți în acest moment, cu rezultatele pe care vi le arătăm în fotografiile alăturate, cine răspunde?






