
Imaginile arată cum pe plaiurile mioritice poate oricine să fure o oaie și să bată un cioban, fără să fie tras în vreun fel la răspundere!
Un cioban din satul Morteni a fost bătut măr și tâlhărit. Conform declaraţiilor familiei victimei, Poliţia şi-a făcut treaba, mai ales că au fost depuse la dosar şi două filmări concludente, dar dosarul s-ar fi înţepenit pe la Parchet cu toate că scena tâlhăriei a fost filmată, cu tot cu declaraţiile celor în culpă:”Nu avem ce să reproşăm Poliţiei. Considerăm că ancheta s-a făcut bine, dar nu putem să înţelegem de ce nu s-a luat nicio măsură până acum împotriva acestui individ periculos”, ne-a declarat fiica victimei.
Iată cum s-ar putea rescrie astăzi povestea contemporană a Mioriței furate de tâlhari:
Într-o zi, un tâlhar a furat o oaie. Ciobanul a-ncercat să riposteze, dar a fost bătut. Fiica ciobanului, cu telefonul și dreptatea-n mână, a alergat pe câmp, după căruța tâlharului, ca o adevărată Vitoria Lipan care merge în căutarea mioarei și nu a soțului. Femeia deosebit de curajoasă a filmat oaia proaspăt furată, care era și crotaliată, deci poate dovedi că era oaia familiei. A filmat și declarațiile tâlharului și agresiunile fiului acestuia, apoi a crezut că autoritățile vor face dreptate.
Greșit! Dosarul zace la Parchet de la începutul lunii septembrie, iar familia păgubită e cea care acum trebuie să suporte cheltuielile cu trasnportul pe la Târgoviște, ori de câte ori le vine procurorilor cheful să-i cheme la audieri, pentru că cel care a lovit şi a furat a avut şi el dreptul să se plângă…împotriva păgubitului. Iar audierile se fac pe banii păgubiților!
Întorcându-ne la oaia furată, scena filmată e mai mult decât relevantă: Cele două ciobănițe(mamă şi fiică) se luptă pe viață și pe moarte pentru munca lor, dar strigătul de ajutor, plin de încredere în autoritățile statului, care-ar trebui să apere interesele cetățeanului, rămâne doar o iluzie. Deși femeia care a filmat toată scena era convinsă că Poliția îi va aduce oaia înapoi și-l va duce pe tâlhar acolo unde-i e locul, iată că asta nu s-a întâmplat, iar acesta nu este un caz izolat.
Poliția s-a dus, într-adevăr, la tâlhar acasă, a constatat că hoțul tăiase deja oaia furată, dar misiunea polițiștilor s-a încheiat în momentul înaintării dosarului către Parchet. A rămas fără nicio rezolvare, până astăzi, iar păgubiții încă mai plătesc, periodic, deplasările obligatorii la Târgoviște, pentru care nu-i va despăgubi nimeni, așa cum nici pentru oaia care le-a fost fuată se pare că nu-i va despăgubi nimeni.
Iată discuția cu purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița:
Purtător de cuvânt Poliția Dâmbovița: Este un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, care se află sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești. În ziua de 3 august, polițiștii de la postul Morteni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce se afla pe un teren agricol din zonă, cu o turmă de oi, ar fi fost lovit în zona capului și deposedat de o ovină, în urma unor discuții în contradictoriu.
Reporter: Îmi puteți spune numărul de dosar?
Purtător de cuvânt Poliția Dâmbovița: Puteți să vă interesați la Parchet.
R: Deci Poliția a întocmit dosar penal pentru tâlhărie…
Purtător de cuvânt Poliția Dâmbovița: Poliția a întocmit dosar penal pentru tâlhărie. Nu au fost finalizate cercetările.
R: În condițiile în care există, totuși, o filmare?
Purtător de cuvânt Poliția Dâmbovița: Noi am mers la Parchet cu anumite propuneri, însă Parchetul le-a respins. Poliția face totul sub supravegherea Parchetului. Noi, ca Poliție, propunem, Parchetul dispune. Așa este procedura. Pentru mai multe detalii, vă puteți adresa Parchetului.
După toată povestea asta, e clar că nici miorița nu mai e ce-a fost… iar morala e tristă: cine muncește plătește! Iar hoțul poate fi și prins, că tot „negustor cinstit” rămâne, că doar trăim în Românica!
Fotografiile sunt capturi de pe filmarea realizată de fiica victimei.






