PRAF ÎN OCHI ÎN PRAG DE CAMPANIE ELECTORALĂ! ”Comuna” Găești, batjocura baronilor! BANII PENTRU ASFALTĂRILE STRĂZILOR MERG ÎN… HÂRTIUȚE!?

Mariana IonescuPolitic, Noutăți17 septembrie 2014Acest articol a fost citit de 2.282 ori

Mai nimic primesc găeştenii de la baronul Dragnea, în ciuda propagandei deşănţate, care anunţă asfaltări fără număr în oraş.  În fapt, onor Ministerul Dezvoltării a acordat „comunei” Găeşti – aşa cum se menţionează în adresa oficială semnată de viceprim-ministru – infima sumă de 2 miliarde lei vechi pentru asfaltarea a 4 kilometri de străzi în oraş, deşi valoarea totală a investiţiei se ridică la 20 de miliarde. Cum vor fi folosiţi banii? Simplu: se vor da pe hârtii, adică pe documentaţia tehnică, întru îmbuibarea clientelei politice, specializată în proiectări care expiră rapid şi în consultanţă de învârtit trei hârtii! Cele 2 miliarde, contravaloarea floricelelor de prin oraş, sunt, aşadar, marele cadou – şi singurul – primit de „comuna” Găeşti de la Împărăţie! O împărăţie care crede că ne-a prostit cu vorbe meşteşugite, dar nesusţinute de fapte! Şi mai interesant este faptul că bugetul local va trebui să suporte anul acesta aproximativ 800 de milioane lei vechi, aşa-zise cheltuieli neeligibile, care în adresa ministerului sunt menţionate cu titlu opţional. Totodată, de la 8 kilometri de asfaltări, aşa cum figurau în proiectul iniţial, s-a ajuns la 4,2 kilometri, care se vor asfalta cu aproape 5 miliarde/km la Sfântu’ Aşteaptă!

Catre comuna Gaesti a tovarasului Dragnea

„Am citit acest proiect, m-am străduit să-l înţeleg şi nu am reuşit. Aici, noi votăm o cotă de 27% cheltuieli neeligibile la un proiect de 20 de miliarde. Am sunat-o pe dna Carmen (Carmen Dumitrescu, arhitecta Primăriei Găeşti), fiind una dintre angajatele care a contribuit la redactarea acestui proiect. Poate ne lămureşte: dacă proiectul este de 20 de miliarde, iar dl Dragnea ne dă doar 2 miliarde, cum ajungem să acoperim cele 18 miliarde, care ne trebuie?”, a întrebat, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Găeşti, consilierul ACL Aurel Bojin.

proiect pag1 proiect pag2 proiect pag3

„Acea adresă reprezintă prima tranşă”, a precizat Carmen Dumitrescu.

„Nu scrie nicăieri”, a intervenit Ion Untărescu (ACL).

„Spuneţi dumneavoastră unde face referire…”, a subliniat şi Aurel Bojin.

„Aia e prima tranşă, aferent anului acesta, pentru că anul viitor vor intra banii şi vor fi finanţate. Primul an se finanţează 2 miliarde. Ca să intrăm în această finanţare, noi trebuie să asigurăm cota de cheltuieli neeligibile. Trebuie această hotărâre”, a spus arhitecta oraşului.

aurel bojinCarmen Dumitrescu

Aurel Bojin: „Ştiţi cât e kilometrul de asfalt?”.

 Carmen Dumitrescu: „Este o evaluare, dl Bojin”.

Aurel Bojin: „Cu 2 miliarde, se fac 0,5 km de asfalt”.

 Carmen Dumitrescu: „În prima fază, se fac cheltuielile de licitaţie şi se demarează lucrarea. La anul, vom intra cu lucrările în continuare şi va fi restul de finanţare”.

Aurel Bojin: „Deci, cu astea 2 miliarde plătim proiectantul şi studiul de fezabilitate, înţeleg.”

Carmen Dumitrescu: „Nu, studiile de fezabilitate intră în atribuţiile noastre. Exact cum am spus, sunt lucrări neeligibile. În lucrări eligibile sunt proiectul tehnic de execuţie, lucrarea de bază, ceea ce înseamnă acei kilometri de asfalt, organizarea de şantier şi diverse şi neprevăzute. Astea sunt cheltuieli eligibile şi intră în acei 20 de miliarde.”

 Aurel Bojin: „Vă pun întrebarea: dacă acum 4 luni de zile, când s-a votat bugetul, am fi fost de acord cu 20 de miliarde noi, 20 de miliarde Consiliul Judeţean, la ora actuală aveam împrumut bancar? Aşa a fost politica la vremea respectivă, să se asfalteze cei 5 km de străzi. Acum, dacă vom continua aşa, nu vom ajunge nici în 10 ani să asfaltăm cele 10 străzi. Dl Dragnea chiar ne-a văzut comună, dacă ne dă 2 miliarde”.

 Carmen Dumitrescu: „Proiectul nu se finalizează într-un an. Şi chiar dacă ne dădea banii, nu aveam cum să-i cheltuim până la sfârşitul anului. Banii ăştia trebuie cheltuiţi până la sfârşitul anului şi e prima tranşă. Lucrarea devine lucrare în continuare şi la anul se finanţează execuţia. Noi trebuie să aprobăm, dacă sunteţi de acord, aceste cheltuieli neeligibile.”

 Aurel Bojin: „Aici aveţi 4 km de străzi. Acum 2 ani, când se pusese pe tapet această discuţie, erau 8 km de străzi de asfaltat.”.

Carmen Dumitrescu: „Astea au rămas neasfaltate. Restul vor fi reabilitate după lucrările de canalizare”.

Aurel Bojin: Dacă ne uităm în adresa Consiliului Judeţean de acum câteva luni, erau tot 8 km de străzi. Este vorba de un proiect mai vechi, al fostei administraţii. Nu s-a plătit atunci studiul de fezabilitate?”.

Carmen Dumitrescu: „Ba da, o parte din ele s-au făcut. S-au plătit în 2011, dar ca să intre la finanţare, mai trebuie refăcute”.

Aurel Bojin: „Adică, cheltuiţi nişte bani”.

Carmen Dumitrescu: „Aşa se cere, trebuie să actualizezi. Din 2011 în 2014, când trimiţi documentaţia la Bucureşti….”.

Aurel Bojin: „Şi pentru asta trebuie 2 miliarde?”.

Carmen Dumitrescu: „Păi, proiectul tehnic oricum se face. Asta e faza de studiu de fezabilitate, care a stat la baza aprobării finanţării”.

 A. Bojin: „Nu a fost plătit şi atunci?”.

C. Dumitrescu: „Ba a fost plătit, dar… e vorba de studiul de fezabilitate, de avize, că nu s-au luat, de autorizaţii…”.

A. Bojin: „Vă întreb pentru că, dacă la vremea respectivă s-a făcut, înseamnă că s-au plătit nişte bani.”.

C. Dumitrescu: „Ce s-a plătit… Acum s-a plătit doar o reproiectare, o refacere a studiului de fezabilitate. Când intră la finanţare, se face proiectul tehnic de execuţie, se face licitaţie şi execuţie.”

A. Bojin: „Şi vom asfalta o jumătate de kilometru. (…) Eu vreau să fac un amendament pe acest proiect, că se va face asfaltarea tuturor acestor străzi care sunt neasfaltate pe fonduri guvernamentale. Ca să nu venim în 2015, să spunem că avem neasfaltate străzile şi trebuie să prindem în buget. Proiectul este pe fonduri guvernamentale, aşa rămân aceste străzi, până vin banii de la Guvern, că asta spuneţi acum”. Amendamentul a fost aprobat de Consiliul Local, în aşteptarea banilor promişi, dar daţi cu ţârâita, pentru impresie artistică, în prag de campanie electorală.

Iată străzile din Găești care au fost prinse în noul program de asfaltări:Abatorului, Fundătura Alexandrescu, Petre Bănescu, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Potopului, Aleea Potopului, Fundătura Ac. Ş.Cioculescu, Viorele, Argeşului, Libertăţii şi Dumbravei.

Iată şi străzile uitate de administraţie: Vasile Lupu, Artei,  Gheorghe Nicolescu, Aleea Primăverii, etc.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...