Ministrul Educației, Remus Pricopie, s-a oprit, în pelerinajul său prin Dâmbovița, și la Găești, la Colegiul Național ”Vladimir Streinu”. Autoritățile locale s-au grăbit să dea asigurări că la anul elevii vor învăța în condiții moderne și că activitatea didactică nu va avea de suferit. Reamintim cititorilor noștri că nu mai devreme de 2011, Colegiul Național ”Vladimir Streinu” a suferit o altă rundă de renovări capitale. De data aceasta însă, lucrările se fac pe bani europeni, în baza unui proiect inițiat și câștigat de vechea administrație. Până una-alta, elevii vor învăța ba în clădirea nouă, ba la Liceul Iordache Golescu. Suntem curioși dacă le va fi asigurat transportul, având în vedere distanța mare până la unitatea școlară aflată pe platforma industrială a orașului.
Ministrul Pricopie se află în centrul unui uriaș scandal al manualelor și a ales să-și petreacă ziua de ieri în Dâmbovița, departe de presa agresivă din București, unde a vizitat mai multe unități școlare din Conțești, Valea Mare, Voinești și Găești. El a fost însoțit de președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, de Luminița Preda, inspector școlar general, de Ovidiu Băsceanu, adjunctul acesteia, dar și de deputați și senatori PSD.






