Prezenta plăgi înjunghiate în zona gâtului şi a abdomenului, aşa că poliţiştii au luat în calcul şi varianta unei crime, însă după cercetări amănunţite şi-au dat seama că bărbatul şi-a luat viaţa singur într-un mod îngrozitor.
A fost găsit întins pe podea într-o baltă de sânge, iar lângă el un cuţit. Uşa de la intrare era blocată pe interior cu un topor. Pe cuţit au fost găsite doar amprentele lui. Vecinii le-au spus oamenilor legii că acesta a mai avut o tentativă de sinucidere în urmă cu un an, când şi-a incendiat casa.
Omul trăia singur de pe o zi pe alta, iar necazurile şi sărăcia probabil că l-au determinat să-şi pună capăt zilelor într-un mod greu de imaginat. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.






