Dorel cel „dăștept” de la Jugureni atacă simbolurile Găeștiului, dar și pe găeștenii care-l plătesc! UITE CU CÂTĂ NERUȘINARE ÎȘI ÎMPROAȘCĂ FRUSTRAREA!

De câte ori rostim cuvântul ”cultură” în Găești, ne vin în minte două nume mari: Dumitru (Puiu) Stanciu și Aurel Iordache. Distinși, instruiți, de mare bun simț, cei doi au lăsat o moștenire de suflet pentru fiecare dintre noi, și-au pus amprenta asupra vieții spirituale locale, sunt pomeniți cu respect în întreaga țară. Cu toate acestea, un individ care se comportă ca un marțafoi pseudo-critic literar, vânzându-și sufletul pe 5 milioane de lei vechi și dând energic limbi în dosul administrației, își permite să murdărească cele două mari personalități cuturale, prin fața cărora nu va trece niciodată.

Nu va trece, pentru că nu-l ajută nici intelectul și nici caracterul. Atât de absorbit în ale ”polemicii” este acest mic scrib de provincie, din cale-afară de nervos la vârsta senectuții, încât nu poate să-ți ofere decât un spectacol grotesc. Spectacolul unei vieți atât de mici și de obscure, încât fiecare cuvânt pe care-l rostește sau îl așterne pe hârtie sau online nu poate decât să-ți provoace silă. Lingăul, un umil profesoraș de țară, care nu a rămas în mintea foștilor săi elevi decât ca un accident al adolescenței, nu a reușit și nu va reuși să învețe pe nimeni nimic. Având în spate o proză ușor pornografică, semn al unor frustrări sexuale adolescentine, Dorel Cristea (nume de scenă Tudor) îi critică virulent pe cei doi piloni ai culturii locale: Dumitru Stanciu și Aurel Iordache, într-o discuție cu subsemnata pe care o fac publică, în premieră.

Pentru acest individ, care-și schimbă opiniile după cum bate vântul banilor publici, toată lumea este proastă. Cu ce drept o face? Cu ce autoritate morală? Poate cu autoritatea ”importanței” acordate în urma scrierilor de hazna pe care le așterne, la comandă, PE BANI PUBLICI,  în una dintre cele mai proaste fițuici văzute vreodată de mapamond, cu stil de forum pe internet. Fac publică discuția, deși nu mi-am  dorit niciodată acest lucru, pentru că s-a mers prea departe cu atacul la persoană într-o publicație plătită de locuitorii Găeștiului pentru a arăta ce se întâmplă cu banul public, cu bugetul local care n-ar trebui nicidecum să fie alocat pentru comentarii absurde la materialele unui ziar care face dezvăluiri incomode.

Am luat această decizie, nu ușoară, pentru ca cititorii noștri să înțeleagă ce caracter are acest individ care pretinde să i se acorde respect, dar nu oferă decât dejecții. Iată cine sunt Dumitru Stanciu și Aurel Iordache (”neica-nimeni” și ”aiurel” pentru poetul Dorel de la Jugureni). Doi adevărați oameni de cultură, care au știut să construiască ceva pentru acest oraș, cu iubire și dăruire, și pe care găeștenii îi cunosc și le cinstesc memoria. Ne cerem scuze față de rudele lui Dumitru Stanciu și Aurel Iordache, însă credem că merită să cunoască adevărata părere a lui Dorel despre ei:

Dumitru Stanciu (1939-1984):

Profesor de limba şi literatura română (Facultatea de limba şi literatura  română- Bucureşti, 1972)

În anul 1961 a absolvit Şcoala de activişti culturali de la Piteşti şi l-a avut ca professor de regie pe Aurel Iordache.

Director al Casei de Cultură Găeşti – o perioadă foarte lungă.

Profesor de teatru şi regie la Clubul Copiilor unde a înfiinţat catedra de teatru, unde a construit şi sala de Teatru cel mai mic!

Interpret, regizor, autor de texte, prelucrări pentru scenă, piese de teatru. Majoritatea i-au fost publicate de Editura “Ion Creangă” între anii 1983-1985.

Chiar Dorel Cristea zis Tudor i-a îngrijit volumul post-mortem!!!!!!

Cetăţean de onoare al oraşului Găeşti!

A obţinut nenumărate premii I pe ţară cu formaţii de teatru, estradă,  zeci de premii şi medalii, textele lui  cu un umor inegalabil fiind apreciate  în  emisiunile de gen din televiziunea română .

A contribuit decisiv la formarea artiştilor amatori ai Găeştiului care erau fie elevi (pentru că lucra pentru toate şcolile oraşului), fie tineri angajaţi în industria locală.

Puiu Stanciu a fost apreciat la nivel naţional pentru talentul regizoral şi interpretativ de excepţie.

Aurel Iordache (1919 – 1975):

Profesor de limba și literatura română. Facultatea de Psihologie – Pedagogie București (1959). Profesor de Regie la Pitești (1961), unde i-a avut elevi pe Puiu Stanciu și Ion Coca. Director al Casei de Cultură Găești,  a și înființat Cenaclul Literar ”I.C. Vissarion”, unde a descoperit numeroase talente: Ion Mărculescu, Alecu Vaida Poenaru, Nicolae Neagu, George Anca, Marin Ioniță, Vivi Anghel, Daniela Olguța Iordache și Dorel Cristea, nume de scenă Tudor. Actor amator, vreme de 35 de ani, în cadrul Teatrului de Amatori ”Mihai Eminescu” din Găești. Scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor până în anul 1949.

A scris:  ”Monografia orașului Găești”, apărută post-mortem în 1998. ”Nani, pui de cufundaci” (Povestiri pentru copii), Editura ”Ion Creangă, București, 1976. ”Cutia Pandorei” (”Fabule și Epigrame”) – apărută în două ediții – 1968 și 1999, prefațată de Șerban Cioculescu. ”Din epigramiștii lumii” (Traduceri literare din literatura universală, singura carte de acest gen din literatura română) – publicată în anul 2000. ”Gura Humorului” (umor popular și studiu). ”Ci undeva, la poalele tăcerii” (Poezii), publicată în 2004. ”Cartea prieteniei” (maxime despre prietenie), publicată în 2006. ”Accidentul – teatru”, publicată în 2013. ”Nimeni nu trebuia să moară” (proză scurtă), publicată în 2013.

Aurel Iordache este cetățean de onoare al Găeștiului.

Mariana Ionescu