Drumurile noastre, poate / se vor asfalta vreodată…

Drumurile și iubirea au întotdeauna ceva în comun. Mai precis, drumurile exprimă iubirea edililor față de cei care urmează să-i aleagă. Altfel nu s-a putea explica de ce asfaltarea drumurilor se face cu precădere înainte de alegerile locale, în toate localitățile din țară. Deja putem vorbi despre o practică unitară a edililor care și-au dat seama că o mică asfaltare, fie ea făcută și pe ploaie și pe vânt, cu crengile la pământ… sau cu parandărătul aferent, atrage cel puțin atenția electoratului. Mai grav este dacă drumurile se strică imediat după ccampaniile electorale, deci trebuie să mai aștepte cam patru ani ca să fie reasfaltate.

Un drum plin de gropi spune multe despre administrația locală, indiferent care este ea. În primul rând trebuie să se facă un calcul, pentru a se estima când vor fi următoarele alegeri locale, pentru a ne putea da seama când vor putea începe asfaltările. În al doilea rând, trebuie să căutăm în documentele oficiale, pentru a vedea care este firma câștigătoare a licitației locale și ce relație de rudenie sau de prietenie există între conducerea administrației locale și conducerea firmei. Dacă asfaltul a fost prost, va trebui să facem câteva calcule elementare, pentru a ne da seama cam la ce preț real se ridica asfaltarea și – în funcție de relațiile descoperite după rețeta de mai sus – unde s-a dus diferența rezultată în urma unei operațiuni spimple de scădere, între suma totală plătită de administrația locală și suma estimată în funcție de rezultatul dezastruos.

Așa arată o rețetă simplă a unei anchete jurnalistice, în cazul unui amărât de drum. Dar acel amărât de drum poate distruge mașini, motociclete, camioane, chiar viețile unor oameni! Și afacerile unor firme. Dacă vina este la nivel central, există deja un precedent recent de plată a unei despăgubiri de un milion de euro, pe care CNADNR a trebuit să-i dea unei tinere care-a rămas cu un handicap grav din cauza unui drum stricat. Dar, dacă asfaltul trebuie să fie asigurat de un consiliu local, e destul de greu să ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla într-un caz similar, în condițiile în care primăriile nu au de unde să dea o astfel de despăgubire, dar nici oamenii simpli nu au curaj să depună o plângere sau să dea vreo autoritate în judecată.

De frică! Pentru că, în România membră UE, în anul 2014, ne este frică. Ne este frică să vedem lucrurile evidente, ne este frică să vorbim despre ele. Ne este, mai nou, frică și să le citim, ca nu cumva să fim urmăriți de cineva care-ar putea să ne lase apoi fără locuri de muncă, pentru că reprezintă Puterea, iar noi am îndrăznit să gândim împotriva Puterii – oricare-ar fi ea. Poliția gândirii a fost descrisă foarte frumos de George Orwell, în romanul fantastic 1984. Am crezut că Orwell a reușit să-și imagineze, în anul 1948, o societate din ceea ce urma să fie Blocul Comunist, însă astăzi, luând pulsul societății românești, îmi dau seama că societatea aia imaginată de Orwell nu ne-a părăsit niciodată. Drum bun tuturor!

Diana Scarlat