
Musai trebuie să ne plătim urgent taxele şi impozitele, că n-au cu ce pleca la mare funcţionarii publici din Primăria Găeşti! Aproximativ 500 – 600 milioane lei vechi, după calculele noastre, vor fi direcţionate către firmele agreate (a se citi, de casă) ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru concediile (pardon, perfecţionările) cu soţ/soţie şi copii de la Mamaia şi Eforie Nord. Din sursele noastre, este haraiman mare în primărie, pentru că cei care-au fost se mai duc, iar cei care n-au fost tre’ să stea la rând. Singura care cică nu ştie despre cererile întocmite şi aprobate după ochi frumoşi, sprâncene dese, culoare şi însemnele credinţei şi despre facturile gata sosite este taman Mioara Dima, şefa de la Resurse Umane.
Conform limbilor late, chiar distinsa ar aşeza capetele la tabel după cum i s-ar părea că vorbeşte, zâmbeşte şi se supuşeşte funcţionărimea lu’ peşte! Ca să ne ameţească, Dima ne-a spus că funcţionarii sunt obligaţi să se perfecţioneze pe banii noştri şi că se cunoaşte la profesionalism (sic!) eficienţa cursurilor de pe plajă, făcute cu maximă seriozitate, posibil şi cu examene date la umbreluţă, zicem noi. Dima a mai susţinut cu vehemenţă că până la această oră nu ar fi ceva organizat sau vreun funcţionar desemnat să plece în raiul perfecţionării. Tot din informaţiile noastre neoficiale, facturile gata sosite sunt de minimum 24 milioane lei vechi/cap de funcţionar, cu masă şi cazare pentru 5 zile, dar ar mai fi şi oferte pentru şefi, de 30 milioane lei vechi/sejur. Stimaţi cursanţi de la Primăria Găeşti, pensionarii, şomerii, angajaţii fabricilor şi croitoriilor, cei care sunt slugi prin alte ţări, dar şi oamenii de afaceri care nu mai au prin ce buzunare să bage mâna vă urează vacanţă plăcută şi să nu vă bronzaţi cu dungi!






