Magia Rusaliilor în sudul judeţului Dâmboviţa! UITE CUM SUNT PUSE IELELE PE FUGĂ!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți8 iunie 2014Acest articol a fost citit de 2.540 ori

01- calusari

Astăzi, de Rusalii, în sudul judeţului Dâmboviţa s-a dat startul ritualurilor magice. La Jugureni, Ulieşti, Corbii Mari, Fierbinţi sau Şelaru, timp de o săptămână, se practică un obicei străvechi, Căluşul, aducător de ploaie, de bogăţie în hambare, de  alungarea relelor, a  duhului-boală,  al Ielelor (duhuri primejdioase întruchipate în fete tinere, care bântuie satele noaptea). Căluşarii merg din poartă în poartă, din sat în sat, unde, însoţiţi de lăutari, joacă şi cântă, iar oamenii cred în puterea magica a ritualului. Femeile fură de la brâul căluşarilor fire de usturoi sau pelin pe care le folosesc la nevoie, ca leacuri, şi îşi dau copiii pentru a fi jucaţi în horă pentru a creşte puternici şi sănătoşi. Căluşarii sunt aşteptaţi cu porţile deschise şi cu găleţi de apă în mijlocul curţii, în jurul cărora joacă. Apa este dată apoi la animale şi tot cu ea sunt stropite plantele. „Mutul” este biciuit simbolic, pentru a-şi plăti păcatele. Conducătorul primeşte patru fire de usturoi, pentru îndepărtarea relelor. După o săptămână, Căluşul se sparge la intersecţia principalelor drumuri ale satului şi în apropiere de cârciumă. Întreaga suflare a satelor participă la eveniment, unde se cântă şi se dansează toată ziua. Astfel, răul este îndepărtat, iar oamenii îşi continuă viaţa în tihnă, feriţi de duhuri şi alte primejdii.

 

Imagini de la Corbii Mari

123456

foto:  Anca Lăcrămioara Codrescu

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...