Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu personaje sau întâmplări reale este pur întâmplătoare!
în împărăția trandafirilor
două ființe extraordinare
pline de diplome și capacități extrasenzoriale
și, de aceea, toată lumea le iubea și le aducea
carne, brânză, ouă și cafea,
galbeni colorați și parfumați
să-și întrețină veșnic tinerețea
(că-i urâtă bătrâneţea!)
Dar într-o zi, pe moșia lor, a sosit o incultă cuvântătoare
și a îndrăznit să-și ceară dreptul de a pleda,
considerând că poate amărâta și ea
să folosească diploma ca Milka.
Și ce prăpăd s-a mai dezlănțuit,
ce de ghionturi s-au primit,
lupte grele, ţipături,
Milka avea… 9 guri!
Deh, zmeoaică cu putere trandafirie
în cinstita-mpărăţie!
Pe toți supușii pe loc i-a adunat
și cu tărie-n glas i-a informat
că, dacă va mai îndrăzni vreunul așa ceva
(să cerşească ce avea ea)
va face… mii de dosare
şi-n vieţile viitoare!
Unu’ a cam comentat, zmeoaica l-a depistat:
– Aud o voce de bărbat și de mă enervez îl vâr direct sub pat !!!!!
Supărată, ambalată, roşie şi neagră toată,
pe cine-a prins deocheat
pe loc l-a pensionat,
alţii au încropit dosare,
„crema”… bârfea la fumoare!
Ce frică, ce spaimă, ce scandal,
de poți să umpli un meridian .
Zânuța Tărăbuța a amuțit un pic,
creierul i-a făcut…click!
Şi zmeoaica s-a mai potolit
ştiind că tare-a greşit.
Aşteptăm cu interes
la-mpărăţie congres
pentru că Zmeul zmeilor ,
spaima muritorilor
le va cere explicație „diplomatelor”,
mândrelor, suratelor!
Ce vor mai face , ce vor mai inventa
o să vă povestesc când vestea s-o mai dilata.
Și am încălecat pe un pix roșu de profesor
și v-am spus povestea vouă, tuturor!
Cules din folclorul local de Monicu Petcuţu






