Jocuri de lumini, tunuri de fum, sonorizare bunicică şi protagonişti locali la spectacolul de vineri seara, închinat Sfântului Valentin al catolicilor, protectorul îndrăgostiţilor. Mai mulţi tineri găeşteni talentaţi s-au urcat pe scenă şi au cântat, au dansat în aplauzele celor prezenţi la eveniment. S-au făcut şi declaraţii de dragoste, sub jurizarea Tănţicăi activista care, de Ziua Îndrăgostiţilor, a vrut şi a reuşit să dea spectacol mare cu afiş! Şi, când să ofere premii pentru cele mai focoase declaraţii de dragoste, na, poftim, că s-au cărăbănit aproape cu toţii. Ce ţi-e şi cu tinerii ăştia nerecunoscători! La momentul forte…pâş- pâş, şi-au luat tălpăşiţa. Cu sala goală mai mult decât şi-a dorit, şefa instituţiei culturii orăşeneşti a fost nevoită să împartă premiile, adică cei patru ursuleţi din pluş, angajaţilor şi colaboratorilor instituţiei, care s-au pupat de mama focului pe scenă ca să-şi primească…jucăriile.






