
„Au trecut două săptămâni de la accidentul fiului nostru, iar Poliţia Găeşti nu ne-a luat nici măcar o declaraţie!”. Familia băieţelului în vârstă de trei ani şi jumătate, implicat pe 26 septembrie într-un accident cu o remorcă desprinsă de un tractor, pe Strada Republicii, este revoltată de atitudinea autorităţilor, care par a nu grăbi deloc pasul în anchetă. „Am ajuns la spital cu copilul, cu soţia şi cu mama. Toţi trei erau loviţi. Băieţelul – la cap, mama – la cap, la coloană şi la picioare, iar soţia –la coloană. La Spitalul Judeţean, abia s-au uitat la noi, investigaţiile fiind cât se poate de sumare”. Gelu Şerban ne-a povestit că, în ziua fatidică, familia sa era în dreptul porţii. Băieţelul se juca într-o maşinuţă pe care tocmai o primise, iar mama şi bunica îl supravegheau. Ca din senin, remorca tractorului care trecea pe stradă s-a desprins, izbind maşinuţa şi proiectându-i pe cei trei în gard. „De atunci, mergem cu copilul la psiholog, pentru că se trezeşte noaptea şi ţipă. Timp de o săptămână, a avut dureri groaznice de cap. Bunica acuză şi acum ameţeli şi dureri de coloană. Trecem printr-un coşmar”, a adăugat tânărul tată. El ne-a informat, de asemenea, că remorca nu este înmatriculată, nu are semnalizare, nu are sistem de frânare, iar sistemul de prindere de tractor era improvizat, motiv pentru care se putea întâmpla o adevărată tragedie. L-am contactat comisarul şef Alexandru Iorga, comandantul Poliţiei Orăşeneşti, care ne-a declarat: „A fost constituit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumul public al unui autovehicul neînmatriculat, urmând ca la finalizarea acestora să propunem soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti”.






