SĂ VEDEŢI ÎNGHESUIALĂ LA… PANGLICĂ! Podul de la Ioneşti va fi, în sfârşit, inaugurat!

Mariana IonescuNoutăți23 septembrie 2013Acest articol a fost citit de 823 ori

Podul de la Ioneşti va fi, în sfârşit, inaugurat mâine, 24 septembrie 2013. Dacă ar fi fost să ne luăm după termenele lui Şova, ministrul Marilor Proiecte, ar fi trebuit ca încă din mai sau, cel mai târziu, din august să circulăm liniştiţi pe podul de peste râul Argeş care face legătura între Găeşti şi Autostrada Bucureşti – Piteşti. Reamintim cititorilor noştri că în anul 2004, în urma unei viituri puternice, vechiul pod a fost distrus. În locul lui, a fost construită o punte provizorie, cu termen de garanţie până în 2006, dar care, iată, a rezistat eroic aproape 10 ani, deşi în zilele cu vreme nefavorabilă şi cu precipitaţii abundente, circulaţia era deviată. În anul 2011, ca urmare a eforturilor deputatului Iulian Vladu, CNADNR – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a început construcţia la Ioneşti. Tot Vladu este cel care a ţinut Guvernele numai în interpelări pentru a se finaliza o dată pentru totdeauna acest obiectiv de infrastructură foarte important.  Primul termen de finalizare a lucrării a fost octombrie 2012, însă veşnicele cutremure politice au întârziat din nou finalizarea podului. Suntem convinşi că mâine se vor înghesui la tăiat panglici toţi cei cărora le place să-şi asume meritele altora. Dar acest lucru nu contează, atâta vreme cât, după 9 ani, avem în sfârşit pod nou la Ioneşti.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...