

Gest incredibil al unei familii americane pentru copiii de la Fundaţia Cara Bella International- „Casa Îngerilor”. Timp de un an, Anne şi Brady Woody şi copiii lor de 11 şi 12 ani au muncit pentru a strânge bani, ca să vină la Găeşti. Au cumpărat 12 tablete, pe care au instalat jocuri educative pentru copii de 2 – 18 ani şi le-au oferit cu tot sufletul. O săptămână, cât au stat în oraşul nostru, aceşti oameni minunaţi au lucrat cu micuţii cu dizabilităţi, i-au hrănit, i-au spălat, s-au jucat şi s-au plimbat cu ei. În loc să meargă în vacanţă, familia Woody a plătit 6000 de dolari biletele de avion şi a dat 6000 de dolari pentru tabletele educative, din dorinţa de a bucura nişte suflete chinuite. „Timpul petrecut cu aceşti copii şi bucuria lor valorează mult mai mult decât orice concediu pe care îl poţi face cu 10.000 de dolari”, ne-a declarat Anne Woody din Carolina de Nord, care speră că prin acest gest le va da o lecţie de viaţă şi propriilor copii, pe care doreşte să-i responsabilizeze. Americanii şi-au rezervat timp şi pentru micuţii de la Centrul de Zi, cu care au desfăşurat diverse activităţi. Ne-au spus că vor face tot posibilul să revină la „Casa Îngerilor”, unde au găsit un colţişor de rai şi un personal dedicat şi foarte bine pregătit.
La întâlnirea privind problemele copiilor instituţionalizaţi, secretarul de stat Codrin Scutaru şi-a butonat 3 minute telefonul şi a plecat!
În contrapartidă, Simona Stewart, preşedinta Fundaţiei Cara Bella International, ne-a relatat un episod absolut halucinant din relaţia cu autorităţile române. Mai exact, în data de 24 iunie, Institutul de Politici Publice din Bucureşti, în parteneriat cu Guvernul României, cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi cu fundaţiile importante din ţară, a organizat un eveniment în Sala Mare a Consiliului Judeţean, pentru a fi puse la punct anumite aspecte din activitatea lor. Invitat de onoare a fost secretarul de stat din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Codrin Scutaru. În cele câteva minute, cât a irosit din timpul lui preţios în faţa unor oameni care au rezultate şi care veniseră din mai multe zone ale ţării, acest Scutaru s-a jucat de mama focului la telefonul mobil. Când în sfârşit trebuia să ia cuvântul şi să asculte apoi doleanţele celor prezenţi, oficialul s-a ridicat, spunând că-l aşteaptă treburi importante: „Pentru orice problemă, aveţi tot sprijinul meu. Am treburi importante şi trebuie să ajung la Bucureşti”. Anunţul a creat rumoare în sală. Nu era de ajuns că statul român îşi bate joc de ani de zile de copiii cu probleme? Nu era de ajuns că aproape toate politicile lor sunt falimentare şi lipsite de conţinut? Cum poţi să vii în faţa unor oameni care muncesc de ani de zile pentru copiii nimănui, care fac eforturi să-i reabiliteze şi să-i integreze şi să te joci pe un blestemat de telefon mobil, fără să ai habar de ce te afli pe acolo, mai ales că întâlnirea fusese anunţată cu două luni înainte?!
BĂTAIE DE JOC! Copii normali, încadraţi în grade de handicap sever de „specialiştii” de prin comisii!
Simona Stewart s-a declarat uimită, la rândul ei, de lipsa de respect a reprezentantului Ministerului Muncii, pe care ar fi vrut să-l întrebe care sunt criteriile după care se ghidează o comisie de evaluare care strabileşte gradul de handicap al copiilor aflaţi în îngrijirea statului. Nu de alta, dar la Găeşti, la Casa Îngerilor, ajung copii cu simple boli endocrine, care sunt încadraţi în grad de handicap sever şi care astfel îşi diminuează şansele de a ajunge într-o familie, întrucât sunt stigmatizaţi. Este şi cazul unei fetiţe care astăzi are 5 ani şi care, în urmă cu doi ani, când a fost preluată, era legumă: nu vorbea, nu stătea în fund şi avea doar 6 kilograme. Acum, este un copil minunat şi vesel, introdus în lista de adopţii. În fapt, micuţa – care nu are şi nu a avut nicio problemă de sănătate fizică sau psihică – nu beneficiase de niciun fel de îngrijire, de iubire şi de atenţie cât timp s-a aflat sub tutela statului. Printre cei „irecuperabili” sunt copii care merg la şcoală şi au note bune, sunt copii care-şi doresc cu disperare o familie, care se integrează în societate, care comunică şi care sunt îngrijiţi exemplar de angajaţii fundaţiei Cara Bella Internaţional. Erorile statului român, reprezentat de indivizi care se cred buricul pământului, cum este secretarul de stat de la Ministerul Muncii, a cărui singură virtute e că face politică, trebuie îndreptate cu profesionalism şi răbdare. De aceea era atât de importantă întâlnirea de la Consiliul Judeţean, să se pună pe masă probleme şi să se găsească soluţii. Din păcate, un telefon mobil a fost un punct de atracţie mult mai important, decât soarta miilor de copii care aşteaptă miracole






