in

Afacerea „nevestele” face valuri! VEZI CU CE „SFATURI AMICALE” VINE ADRIAN ŢUŢUIANU, PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ŞI AL PSD DÂMBOVIŢA!

 

Prima reacţie în urma publicării materialului „Dezvăluiri bombă! Nevestele lui Iacobuţă, Tomescu şi Bărbulescu, protagoniste într-o firmă cu peştişori, recuperatoare de bani publici” vine de la Consiliul Judeţean, care a simţit nevoia viscerală să completeze ce am omis şi să-i jignească pe cei care îndrăznesc să ridice capul şi să ne povestească nouă, celor de la presa neaservită, anumite amănunte compromiţătoare din încrengătura politico-afaceristă dâmboviţeană. Distinsul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, spune că nu are nicio implicare în „afacerea nevestele”, care a revoltat întreaga comunitate locală. Banii ştim de unde vin, domnule Preşedinte, şi am şi menţionat în materialul nostru – e adevărat – fără atâtea date tehnice obositoare pentru cititori. Ce nu ştim noi este cum a ajuns la priorităţi firma nevestelor oamenilor dumneavoastră de partid, printr-o inginerie financiar-contabilă mai mult decât ingenioasă. Sursele noastre „neştiutoare de carte” ne-au mai informat că, imediat după ce PSD a preluat puterea, Mafu – şi el alergător pentru partidul dumneavoastră – s-a lăudat prin diferite cercuri că, împreună cu avocatul Ion Tomescu, cel care-i câştigase procesul şi membru de vază al PSD, şi-a aranjat o întâlnire cu dumneavoastră şi că i-aţi fi promis că-l veţi ajuta să-şi recupereze banii de la Primăria Hulubeşti. Nu ştim dacă lucrurile aşa au stat, dacă omul de afaceri Stancu Marian, zis Mafu, a avut sau nu intrare la dumneavoastră. Avea un contract cu Primăria Hulubeşti, executase lucrări de pietruire a drumurilor şi chiar a unei şosele deja asfaltate, fără un proiect prealabil, dar – aşa cum şi instanţa a apreciat, firma ILFSTRAL avea dreptul să fie plătită, cum şi celelalte firme care au lucrat cu Hulubeşti şi care aşteaptă la coadă au aceleaşi drepturi! Problema este că, anul trecut sau la începutul acestui an, Mafu renunţă să-şi mai primească banii pe firma soţiei lui şi cedează arieratele firmei nevestelor politicienilor PSD! Interesant este şi faptul că face ceva eforturi pentru această mişcare, pentru că – aşa cum am relatat deja – societatea respectivă, cu obiect de activitate acvacultură în ape dulci, era nefuncţională încă de la înfiinţare, adică din august 2009. De ce ar ceda cineva aflat pe marginea prăpastiei economice banii pentru care a muncit şi pentru care a acţionat în judecată Primăria Hulubeşti unei firme cu 4 acţionari, dintre care trei cu numele Iacobuţă, Tomescu şi Bărbulescu?  De ce să împartă „plăcinta”? Întrebarea care devine evidentă şi la care am dori cu adevărat un răspuns este următoarea: ar mai fi avut Mafu şansa să fie cap de listă între debitorii Primăriei Hulubeşti (cea cu 40 de miliarde datorii şi cu 5,7 miliarde împrumut de la Ministerul Finanţelor!), dacă nu s-ar fi amestecat cu politicul? Mai mult de patru surse, „neştiutoare de carte”, inclusiv din sistemul finanţelor dâmboviţene, ne-au dezvăluit că v-aţi fi implicat, neoficial, ca firma nevestelor să obţină cu prioritate cele două miliarde. Întrucât sunt „proaste”, „nătânge” chiar, nici noi nu le credem! Cum ne-am permite să vă bănuim tocmai pe dumneavoastră de aşa ceva? Ştim, din experienţă că, de peste 20 de ani încoace, niciun politician, indiferent de culoarea lui politică, nu şi-a băgat coada în astfel de „tranzacţii”. Cu siguranţă, având în vedere că nu gestionaţi arieratele altor unităţi administrativ teritoriale, n-aţi ştiut că firma SC EXPO BIST SRL are vreo legătură cu nevestele colegilor şi prietenilor dumneavoastră din partid. Nici n-aţi fi avut cum, de vreme ce primarul Iacobuţă al Găeştiului nu şi-a trecut-o în declaraţia de interese, iar ANI nu s-a sesizat! Cu atât mai puţin dumneavoastră, care vă faceţi „vinovat” doar de transparenţă!

Mai vrem să vă aducem la cunoştinţă că „dreptul la replică”, ce seamănă foarte bine cu declaraţiile politicianiste pe care le făceaţi pe când eraţi în opoziţie, nu lămureşte pe nimeni şi se încadrează foarte bine la rubrica: „unde dai şi unde crapă”! Drept urmare, cu multă plăcere, vi-l publicăm integral, aşa cum ne-aţi solicitat!

„Consiliul Județean Dâmbovița solicită acordarea următorului

 

DREPT LA REPLICĂ

 

Urmare publicării în ediția dumneavoastră online a materialului intitulat DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Nevestele lui Iacobuţă, Tomescu şi Bărbulescu, protagoniste într-o firmă cu peştişori, recuperatoare de bani publici!, apărut în data de 03.06.2013, facem următoarele precizări:

  • Articolul sus-menționat amestecă în mod inacceptabil, voit sau din necunoașterea prevederilor legale, numele președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cu date ce țin de realitatea economico-financiară a Primăriei Hulubești.
  • Articolul menționează: După cum se ştie, Primăria Hulubeşti nu are consiliu local de aproape un an, nu are buget aprobat, are datorii de peste 40 de miliarde şi, ca atare, nu are cum să facă plăţi! Cu toate acestea, ca prin minune, şi nu ştim cât de legal, primeşte de la Ministerul de Finanţe un împrumut de 5,7 miliarde lei vechi pentru plata arieratelor! Am aflat, pe surse sigure şi credibile, că în spatele acestei dărnicii faţă de aproape falimentara Primărie Hulubeşti s-ar afla nimeni altul decât preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care ar fi pus o vorbă bună unde trebuie.
  • Dincolo de recomandarea amicală de a vă „procura”, pe viitor, alte surse, dacă nu mai credibile, măcar cu știință de carte, vă aducem la cunoștință câteva reglementări care vor lămuri eroarea asocierii numelui președintelui Adrian Țuțuianu cu faptele la care faceți referire.

v     În data de 30.01.2013, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum și modificarea unor acte normative. În conformitate cu actul normativ:

–         Unitățile administrativ-teritoriale care înregistrează arierate la 31 ianuarie 2013, au obligația diminuării volumului acestora cu cel puțin 85% până la 31 martie 2013;

–         În cazul nerespectării acestei prevederi de către ordonatorii de credite ai bugetelor locale, directorii direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sistează alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit, precum și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii.

v     Pentru a-și putea stinge arieratele, UAT-urile au putut contracta (în temeiul OUG nr. 3/2013, art.2) împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) până la data de 15 mai 2013, cu termen de rambursare de maxim 5 ani. Aceste sume se pot utiliza numai pentru achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale față de furnizorii de bunuri, servicii etc. Împrumuturile au fost acordate numai cu avizul Comisiei de Autorizare a împrumuturilor locale, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

v     În data de 08.02.2013 a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 161/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 2-5 din OUG nr. 3/2013. Potrivit acestui ordin, obligația verificării documentelor necesare contractării împrumuturilor revine Direcției Generale a Finanțelor Publice din fiecare județ.

v     Convențiile de împrumut semnate de fiecare UAT se transmit Ministerului Finanțelor Publice pentru a se acorda împrumutul.

Având în vedere precizările de mai sus, ați înțeles, probabil, că nu „prin minune”, ci în conformitate cu dispozițiile legale, Primăria Hulubești a primit cei 5,7 miliarde lei vechi cu titlu de împrumut pentru stingerea arieratelor. Și că nu președintele CJD, Adrian Țuțuianu, s-a aflat „în spatele” acestui demers, ci normele de care am făcut vorbire. De altfel, în conformitate cu OUG nr. 3/2013, Consiliul Județean nu are competențe în materia administrării arieratelor altor unități administrativ-teritoriale. Singurul lucru de care se face „vinovat” președintele Adrian Țuțuianu este acela de a fi venit în ajutorul primăriilor din județ, acordând, prin direcțiile de specialitate ale CJD, sprijin de specialitate contabililor de primării pentru întocmirea dosarelor de împrumut. Demersul a fost unul transparent, apelul președintelui fiind lansat în cadrul a două ședințe publice (08.02.2013 și 11.03.2013) cu primarii dâmbovițeni, ședințe la care mass-media a avut acces.

 

În speranța că, pe viitor, veți verifica temeinic veridicitatea informațiilor înainte de a le publica, vă rugăm să publicați punctul nostru de vedere integral.

 

 

 

PREŞEDINTE

lector  univ. dr. ŢUŢUIANU ADRIAN”

 

Comments

Lasă un răspuns

  1. ” In speranta ca, pe viitor, veti verifica temeinic veridicitatea informatiilor inainte de a le publica, va rugam sa publicati punctul nostru de vedere integral.”
    Ati verificat punctul lor de vedere?
    Vedeti ca nu difera prea mult de ceea ce ati spus dumneavoastra?
    ” Singurul lucru de care se face ” vinovat ” presedintele  Adrian Tutuianu este acela de a fi venit in ajutorul primariilor din judet, acordand, prin directiile de specialitate ale CJD, sprijin de specialitate contabililor din primarii pentru intocmirea dosarelor de imprumut.”
    Eu asa am inteles din ceea ce ati postat; ca Tutuianu i-a ajutat da obtina un imprumut de 5,7 miliarde lei vechi, pentru plata arieratelor, desi primaria respectiva nu are buget si Consiliu Local, iar banii castigati in instanta de Tomescu sa fie platiti cu prioritate catre firma care are ca activitate cresterea pestilor, care firma are ca actionari neveste de oameni politici, in cazul de fata ai PSD.
    Unde nu erati informata? Sau tocmai pentru ca erati, s-a inflamat dumnealui?
    Ingineria aceasta cu bani publici este opera domniei sale? Asta sa fie ajutorul acordat, felul in care pot muta banii dintr-o parte in alta?