Dottore Ponta “consultă” electoral compania Arctic

Mariana IonescuNoutăți9 noiembrie 2012Acest articol a fost citit de 1.415 ori

Victor Ponta vine sâmbătă, 10 noiembrie, în jurul orei 11, la Găeşti după ce va tăia panglica la “Drumul Sudului”.  Să nu vă imaginaţi că premierul  vine în campanie electorală pe banii statului. Exclus! Vrea să viziteze Fabrica de frigidere, s-o consulte şi chiar să continuie proiectul investiţiei de la ARCTIC, iniţiat în februarie a.c., pe când guvernul era condus de Boc. Gurile rele spun că s-au parfumat şi aleile, iar mirosul suav de trandafiri pluteşte în aer. Şi SPP-ul stă de câteva zile bune pe-aci pentru a lua pulsul străzii. Abia după ce toate aceste vor fi rezolvate, Ponta şi staff-ul se va întâlni cu activul de partid  al USL Dâmboviţa, dar şi cu cei 11 candidaţi înscrişi în lupta electorală pentru că trebuie să-i îmbărbăteze şi să-i asigure de toată susţinerea  sa. Presupunem că îi va asigura că şi  “sistemul” va funcţiona brici de data aceasta. Avem această convingere întrucât  în 7 decembrie, 2009, procurorul doctor în drept Ponta a justificat la tv pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD pe motiv că ” sistemul de furt, de fraudare şi de cumpărare a voturilor” a funcţionat mai bine  la pedelişti. “Ştiam asta, ştiam că ne batem cu ei în felul ăsta. Trebuia să câştigăm la 10 procente ca să fim siguri de victorie, nu am câstigat la 10, probabil că am câstigat decât la trei patru şi atunci sistemul lor a fost mai bun ”. Autodenunţul l-a propulsat  pe cele mai înalte culmi aşa că,  îl aşteptăm cu drag!

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...