
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs joi, 9 iulie, în jurul orei 15:15, pe DN 61, în localitatea Ionești, la kilometrul 74.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Dâmbovița, un tânăr de 18 ani, din comuna Petrești, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 58 de ani, din orașul Găești.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-o altă mașină, condusă de un bărbat de 31 de ani. În acest autoturism se mai aflau o femeie de 33 de ani și doi copii, în vârstă de 7, respectiv 3 ani.
În urma accidentului, șoferița de 58 de ani, femeia de 33 de ani și cei doi minori au suferit răni ușoare și au fost transportați la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.
Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.






