
Sute de oameni îşi pun, zilnic, viaţa şi integritatea corporală în pericol, tranzitând podul peste canalul Potop, care face legătura între Găeşti şi Pătroaia! Cu structura de rezistenţă roasă, fără balustradă şi fără parapeţi, dar cu gropane ca nişte cratere pe întreaga suprafaţă, podul a devenit – de peste doi ani – un coşmar al celor care sunt nevoiţi să treacă pe acolo. Cei 350 de metri, cât măsoară el, ar putea fi reabilitaţi din fondurile proprii ale Primăriei Găeşti, având în vedere că s-au alocat peste 22 de miliarde de lei vechi în scopul întreţinerii drumurilor locale. Cu toate acestea, disperarea oamenilor nu este luată în seamă de către administraţia locală, mult prea preocupată de schimbarea pavelelor bune cu altele sau de floricelele de pe câmpii și de gazon cumpărat la prețuri exorbitante. Va trebui, probabil, mai întâi, să se întâmple vreo tragedie, ca cei 350 de metri să fie reabilitaţi.
„Ne rupem maşinile, la propriu, pe această porţiune. Este inadmisibil”. ”Își bat joc de noi. Stăm cu frica în sân în fiecare zi, când traversăm podul.” ”Pe aici trec zilnic navetiști, către Arctic, copii la școală. Chiar nu se gândesc la noi?”, reclamă cetățenii. Din informațiile noastre, primarul comunei Crângurile, Dumitru Giurescu, ar fi propus executivului Primăriei Găești soluții pentru reabilitarea podului peste canalul Potop, însă iată că nu se rezolvă nimic. Nepăsarea autorităților locale față de problemele adevărate cu care se confruntă găeștenii este un fapt arhicunoscut. În timp ce în parcul central s-au îngropat zeci de miliarde în numai doi ani, în timp ce fundături cu câteva case sunt asfaltate ca în palmă, în timp ce florile și gazonul sunt singurele obiective pentru actuala administrație, cetățenii din cartierele mărginașe sunt condamnați să-și rupă mașinile în craterele de pe străzi, să înghită tone de praf și – iată – chiar să fie puși în pericol! Cerem consilierilor locali să ia atitudine față de această problemă și să propună urgent un proiect de hotărâre privind reabilitarea podului care face legătura între Găești și Pătroaia. Nu mai e timp de pierdut!






