Traseistul Daniel Ispas vrea să închidă gura presei cu nevasta avocată! IATĂ CE-L USTURĂ PE ALESUL LOCAL FOST BĂSIST, AZI PESEDIST!

Mariana IonescuNoutăți29 ianuarie 2013Acest articol a fost citit de 1.667 ori

Consilierul local PSD Ispas Daniel nu mai are limite ale bunului simţ! După ce ne-a adus la cunoştinţă de vreo 20 de ori că are nevasta avocată, ne-a ameninţat cu judecata, spunând că ne termină, pe motiv că-i stricăm… imaginea! Fostul pedelist şi băsist înfocat Ispas s-a vrut cu orice preţ om politic şi, prin perseverenţă, a trecut de la PDL la PSD. A trudit, a tovărăşit, a mitingit, a cărat pachetele cu mită electorală şi cu vin oţeţit semnate de Stan, Ţuţuianu şi Iacobuţă de Paştele anului 2012 şi iată-l consilier local, adică unul dintre cei care hotărăsc, ridicând două degete, soarta oraşului Găeşti. Credeţi că în Consiliul Local i se cunoaşte vocea lui Ispas? Nici vorbă! Înregistrările şi filmările stau martore. În schimb, e foarte vocal când îşi permite să ameninţe jurnalişti prin telefon! Foarte amuzant este că acest Ispas s-a crezut în vreun fel de competiţie electorală şi cu noi. Printre bolboroselile şi ameninţările isterice, am reuşit să înţelegem că alesul ne transmite că el e la putere, iar noi ar trebui să-i ridicăm eventual şi ode, pentru că – ţineţi-vă bine! – am pierdut alegerile! Jenant cum politrucii locali pricep că jurnaliştii s-ar trage de vreun fel de şireturi electorale cu ei. Noi nu am făcut campanie nimănui şi nu vom face! Treaba noastră este să semnalăm fapte, să dezvăluim cum se cheltuiesc banii publici şi cine îi papă, dar şi cum se încalcă legea, mai ales dacă cei implicaţi au culoare politică!

 

Episodul I: Coteţul ilegal al fratelui din curtea şcolii

 

Imediat după ce PSD a pus însă mâna pe ciolan, fratele consilierului local Daniel Ispas, Sorin Ispas zis Karate, s-a apucat să construiască ilegal şi cu bunăvoinţa directoarelor, un magazin în curtea şcolii 6, fără niciun fel de autorizaţie. Am semnalat, firesc. La vremea respectivă, directoarea Şcolii „Şerban Cioculescu” recunoştea, pe înregistrare, că nu a cunoscut legea şi îşi cerea scuze. La scurtă vreme, Karate a fost nevoit să-şi dărâme coteţul.  Şi aşa am devenit noi, cei de la Cronica de Găeşti, „duşmani de clasă” ai lui Ispas, proaspăt câştigător al alegerilor, după cum singur s-a autoproclamat, ca şi cum această calitate i-ar permite familiei şi neamurilor lui să calce legea în picioare şi să mai şi ameninţe.

 

Episodul II: Nepotul penal

 

În urmă cu câteva zile, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a transmis un comunicat de presă prin care anunţa că au fost ridicaţi autorii furturilor din locuinţe din Găeşti şi Petreşti. De la Poliţia Găeşti le-am aflat şi identitatea: Ion Marin zis „al Ciolcănoaiei” şi Daniel Cojocaru zis „Karate Junior”, nimeni altul decât nepotul de sânge al consilierului local PSD Ispas! Nepotul are o condamnare de 4 ani cu suspendare şi multe alte dosare pe rol, care se pare că sunt ţinute în sertare, la umbră, de bravii oameni ai legii, din motive numai de ei ştiute. Noi nu am scris niciunde că alesul local al PSD, Daniel Ispas, ar fi vinovat de faptele nepoţelului, dar nici nu puteam omite legătura de sânge dintre el şi „Karate Junior”. Ca o concluzie, interesant este că toate aceste fapte au apărut ca urmare a câştigării alegerilor de către PSD în Găeşti. Mai mult, nepoţelul Daniel Cojocaru nu se află după gratii, ca şi colegul lui Ion Marin, ceea ce a născut o serie întreagă de suspiciuni în Cartierul Mov. Rămâne de văzut cât mai stau autorităţile sub talpa politică şi când se hotărăsc să înceapă să-şi facă datoria!

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...