A fost agitaţie mare astăzi la ARCTIC. Nu mai puţin de trei elicoptere au aterizat în parcarea eliberată a fabricii. Reprezentanţii ARCELIK, cei care deţin fabricile din Găeşti şi
A fost agitaţie mare astăzi la ARCTIC. Nu mai puţin de trei elicoptere au aterizat în parcarea eliberată a fabricii. Reprezentanţii ARCELIK, cei care deţin fabricile din Găeşti şi
Întrebare adresată Doamnei Rovana PLUMB, Ministrul interimar al Educaţiei Naţionale Doamnă Ministru, Aproximativ 13 000 de elevi dâmboviţeni, din învăţământul primar şi gimnazial, care provin din familii defavorizate aşteaptă distribuirea
“Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS a suferit o avarie de natură tehnică, iar activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar este îngreunată. În acest moment colegii
Accident la Valea Mare. Şoferul unui autoturism BMW nu ar fi păstrat distanţa regulamentară în mers şi a intrat cu viteză într-un Logan. Şoferul Loganului ar fi pus brusc frână-
Din primele date, un bărbat de 47 de ani nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, ar fi pierdut controlul autoturismului şi s-ar fi răsturnat de câteva ori.
Protestul procurorilor – de la Marin Nevoe din Vișina până la Ministerul Justiției din București
Angajam –gestionar, stivuitorist, manipulant, mecanic utilaj. Punctul de lucru este in Petresti, Dambovita, str. Legumicultorilor nr. 2. Cei interesati pot primi detalii legate de salarii si conditiile angajarii la sediul
Pe 9 – 10 noiembrie, la Casa de Cultură ”Dumitru Stanciu”, se dă startul celei de XVI-a ediții a Festivalului Național de Umor ”Povestea Vorbei”. 10 trupe de artiști amatori
Doi bărbaţi de 29 şi 67 de ani, ambii din Dragodana, au ajuns la spital cu răni grave în această dimineaţă. Bărbaţii erau într-un atelaj, au ieşit de pe un
Declarație comună a membrilor BPJ, a parlamentarilor, primarilor, consilierilor județeni, municipali și a președinților social-democrați ai organizațiilor locale din județul Dâmbovița Noi, întruniți azi, 06 noiembrie 2018, am examinat hotărârile
O femeie în vârstă de 63 de ani, din comuna Valea Mare, a decedat într-un Notariat din Găeşti. Femeia venise pentru o declaraţie, la rugămintea unei rude. A stat în
Două camioane s-au făcut praf pe DN 72, în localitatea Dumbrava, aproape de Târgovişte. O persoană a fost încarcerată, iar pompierii se străduiesc să o elibereze dintre fiarele contorsionate. Poliţiştii
Atât Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa, cât şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi din partid fără prea multe regrete, la propunerea baronului de Vrancea, Marian Oprişan, în
Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit astăzi, 5 noiembrie, la un liceu din orașul Găești. Aceştia au fost sesizați de un reprezentant al instituției
În urma evenimentelor care au marcat o parte din județul Dâmbovița, Cronica de Găești a publicat știri prin care să-i informeze pe cetățeni despre pericolele care i-ar putea afecta. Fie
Accident mortal în această după amiază în comuna Costeştii din Vale. Un copil de 14 ani, care se plimba cu bicicleta, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers
Un puşti de 14 ani din Pătroaia Vale, comuna Crângurile, a ajuns la spital cu răni grave în urma unui accident nefericit. Puştiul se plimba prin sat cu mopedul şi
SC VIL DIESEL STATION, cu sediul in comuna Crangurile, angajeaza urgent lucrator comercial pentru Statia Peco. Mai multe detalii la telefon: 0736398800






