Dorina Ionescu a murit, la doar 46 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral. Acesta este rezultatul autopsiei efectuate astăzi de medicii legişti. Creierul mic i-a fost inundat în
Dorina Ionescu a murit, la doar 46 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral. Acesta este rezultatul autopsiei efectuate astăzi de medicii legişti. Creierul mic i-a fost inundat în
Numărul de cazuri de COVID-19 este în creştere în oraşul Răcari. Potrivit primarului Marius Caraveţeanu, până în prezent au fost confirmate pozitiv 54 de persoane, dintre care 32 de rezidenţi
Ieri, în prima zi de Paşte, am primit un mesaj de sărbătoare de la ea, iar astăzi a plecat la Cer. Avea doar 46 de ani şi era o femeie
Până astăzi, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate
Sfintele Paşti au fost dintotdeauna pentru noi, creştinii, una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Pe lângă lumina adusă în suflet de postul şi rugăciunile dinainte de Paşti, această
‘Învierea Domnului nostru Isus Hristos să ne lumineze gândurile şi să aducă pace şi binecuvântare în familiile noastre, ca şi în viaţa publică. Miracolul Învierii nu e doar un eveniment
”Am deosebita bucurie să vă adresez cele mai bune gânduri cu ocazia Marelui Praznic al Creştinătăţii, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fie ca Lumina sfântă şi tainică a Învierii Domnului
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), dr. Claudiu Dumitrescu, directorul medical, dr. Andrei Tomescu, și medicul epidemiolog Răzvan Berechet au analizat astăzi modul
Referitor la evenimentul epidemiologic comunitar care a avut loc la Centrul Rezidential de Persoane Varstnice Racari, facem urmatoarele precizari: DSP Dambovita a demarat in data de 14.04.2020 o ancheta epidemiologica
Iniţiativă lăudabilă a Clubului de Robotică al Colegiului Naţional „Vladimir Streinu”, coordonat de prof. Marius Grindei şi directorul adjunct Iuliana Ioniţă. Cu sprijinul Asociației de Părinți ” Vladimir Streinu Junior
Aproape toate produsele de care aveti nevoie le gasiti la magazinul „LaDoiPaşi” din Gaesti. Ne gasiţi în fiecare zi, doar în ziua de Paşti avem magazinul închis. Noi ti le
Având în vedere materialul cu titlul „SCANDALOS! Aceştia sunt poliţiştii care au băgat cu forţa în maşina poliţiei un copil de doi ani! DEZVĂLUIRI INCREDIBILE DESPRE ABUZURI, INCOMPETENŢĂ ŞI ÎNCĂLCAREA
Până astăzi, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.067 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.508 au fost declarate
Reacţie vehementă, pe Facebook, a primarului Găeştiului, Grigore Gheorghe, după ce în spaţiul public a apărut informaţia că l-a angajat pe Vlad Drugă, ginerele său, pentru 10 zile la Primăria
Isterie la Centrul de Îngrijire Bătrâni din Răcari, după ce 30 de rezidenţi au fost confirmaţi pozitiv cu CoVid-19. Testarea s-a realizat după ce una dintre angajatele respectivului Centru s-a
Tânărul găeştean Vlad Drugă este noul comisar şef al Gărzii de Mediu Dâmboviţa. Antreprenor de succes, cu un CV impresionant, Vlad este cu siguranţă persoana potrivită să reformeze o instituţie
Consiliul Local Crangurile angajeaza urgent Asistent Medical pentru Centrul de ingrijire persoane de varsta a-III-a Patroaia Deal, conform articolului 16 din Decretul 195/2020, privind starea de urgenta (angajarea se poate
Sărbători pascale în siguranţă, în comuna Petreşti. Primăria şi Consiliul Local s-au mobilizat şi au oferit tuturor cetăţenilor măşti de protecţie refolosibile, extrem de necesare în această perioadă. Nu au






