Dezminţire în cazul materialului „SCANDALOS! Aceştia sunt poliţiştii care au băgat cu forţa în maşina poliţiei un copil de doi ani!”

Mariana IonescuNoutăți17 aprilie 2020Acest articol a fost citit de 287 ori

Advertisement

Având în vedere materialul cu titlul „SCANDALOS! Aceştia sunt poliţiştii care au băgat cu forţa în maşina poliţiei un copil de doi ani! DEZVĂLUIRI INCREDIBILE DESPRE ABUZURI, INCOMPETENŢĂ ŞI ÎNCĂLCAREA LEGII!”, publicat în data de 24.10.2019, retras în data de 16.04.2020, facem următoarele precizări:

  1. Una dintre persoanele la care se face referire în articolul de presă, ofiţer în cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, nu a participat la acţiunea prezentată, fapt despre care am fost induşi deliberat în eroare de către IPJ Dâmboviţa.
  2. Regretăm asocierea imaginii respectivului ofiţer cu faptele descrise în materialul de presă, motiv pentru care am decis retragerea articolului în data de 16.04.2020.
  3. Faptele relatate în material sunt reale şi descriu abuzurile unor oameni ai legii, pe care responsabilii din cadrul IPJ i-au protejat. Nici până la această dată, nu am primit informaţiile solicitate sau vreun drept la replică din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...