Dr. Cristina Seltea și-a încheiat mandatul de manager al Spitalului Găești. Contractul său a expirat acum câteva zile și nu a mai fost reînnoit. Interimatul este asigurat de dr. Rodica
Dr. Cristina Seltea și-a încheiat mandatul de manager al Spitalului Găești. Contractul său a expirat acum câteva zile și nu a mai fost reînnoit. Interimatul este asigurat de dr. Rodica
Este oficial: cea de-a doua angajată ARCTIC, colegă cu femeia din Rascaeti, a fost confirmată pozitiva cu COVID-19. Ea este din Petresti iar acum trei zile s-a prezentat la Urgente,
SC Rodiv angajează grădinar care să se ocupe de solariu şi de îngrijirea florilor. Salariu motivant, plus alte avantaje. Cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0755 062 166.
O fetiță in vârstă de 9 ani și bunicul ei au ajuns de urgență la spital, după ce căruța in care se aflau s-a rasturnat. Incidentul s-a petrecut in Visina.
Un bărbat din Crângurile a ajuns de urgență la spital, noaptea trecuta, acuzand ca a fost violat de un individ din aceeași localitate. Autoritățile au fost puse imediat pe jar
A fost confirmat al doilea caz pozitiv COVID-19 din Rascaeti. Este vorba despre soacra angajatei ARCTIC, care acum două zile a primit confirmarea infectării cu temutul virus. Femeia a fost
Manga la volan, noaptea trecută! Băuți bine si adevarate pericole publice pe sosea, doi barbati din sudul județului au fost prinsi de politistii rutieristi. Primul dintre ei are 40 de
Scandal monstru, noaptea trecută, la Valea Mare. Un bărbat si fiul său in varsta de 20 de ani, băuți bine, s-au luat la cearta si apoi la bataie. Primul care
O femeie de 53 de ani, din Petrești, colegă cu persoana deja confirmată, a ajuns de urgență la Spitalul Găești, prezentând simptome de infectare cu CoVid-19. Ea lucra tot la
De ceva ani încoace, telefonul mobil a trecut de la statutul de fiță la un bun de nelipsit pentru majoritatea românilor. Acest lucru este firesc dacă este luată în calcul
A fost confirmat primul caz de COVID-19 la un găeştean. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 48 de ani, care locuieşte pe strada Artei şi care se întorsese
O femeie din Răscăeţi, angajată a fabricii de frigidere, a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Acum două zile, a mers la serviciul Urgenţe al Spitalului Găeşti, prezentând simptome de coronavirus:
Vand apartament 4 camere in Targoviste, ultracentral, in spatele Taxe si Impozite, 110mp, et.6/7, decomandat, centrala proprie, parchet in dormitoare, gresie, usi lemn masiv import Franta, tamplarie pvc cu geam
Viața nu a fost deloc ușoară pentru Mirela. La vârsta la care alți copii se bucură de intrarea în adolescență, ea a fost nevoită să îndure o operație grea pentru
Din 1990 pana in prezent, conceptul clasic de marketing a cunoscut transformari fabuloase si a trecut concomitent la un nou nivel, cu totul inedit: cel digital. Motivul este lesne de
Se caută femeie pentru menaj în Găeşti. Program 4 ore/zi, de luni până vineri. Salariu: 10 lei pe oră. Pentru mai multe detalii, apelaţi numărul de telefon 0722 520 418.
În fiecare lună, va așteptăm cu oferte la o gamă variată de produse. Asa cum v-am obisnuit, de mâine, 6 mai, magazinul nostru vine in fata clientilor cu promotii. Vizitati-ne
PRIMĂRIA COMUNEI CRÂNGURILE titular al proiectului ” CONSTRUIRE GRĂDINIȚĂ CU PROGRAM NORMAL, în satul Voia, comuna Crângurile, județul Dâmbovița” anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către






