Catanele, satul „catanelor” împroprietărite și al bisericii ridicate dintr-o comoară găsită în pământ

Satul Catanele, care a aparținut de orașul Găești până în anul 1908, păstrează o istorie aparte, legată de oameni simpli, de credință, de școală și de familii care au lăsat urme în memoria locului.

Se spune că numele satului vine de la „catanele” – ostașii care au luptat în Războiul de Independență din 1877-1878 și care ar fi fost împroprietăriți pe aceste meleaguri.

Așa s-ar fi născut o comunitate a celor întorși din război, oameni care și-au întemeiat aici gospodării și au dat viață satului.

Prima biserică din Catanele are o poveste cu parfum de legendă. Tradiția locală spune că un cioban, având șapte capre, a vrut să le facă un adăpost săpat în pământ. În timp ce lucra, a găsit o găleată plină cu galbeni. Speriat de descoperire, s-a dus la cumnatul său, Ciaușul Stanciu, iar împreună au hotărât ca banii să fie folosiți pentru zidirea unei biserici.

Lăcașul a dăinuit până în anul 1912 și avea o pisanie care amintea ctitorii și vremea în care a fost ridicat. Potrivit transliterării realizate de dr. Adriana Mitu, biserica era închinată Sfinților Voievozi Mihail și Gavril și fusese zidită din temelie, prin cheltuiala Ciaușului Stanciu, împreună cu Preda, în timpul domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, la leat 1817.

Pe locul vechii biserici, în anul 1915, a fost ridicat un nou lăcaș, sfințit la 5 mai 1915, cu sprijinul boierului Hurmuzescu.

Printre preoții care au slujit aici s-au numărat preotul Ivașcu, fiul său Paraschiv și preotul Atanasie Popescu, hirotonit la 22 mai 1891.

Preotul Atanasie Popescu a avut 11 copii și, alături de enoriași, a contribuit la ridicarea noii biserici, care deservea satele Catanele, Făgetu și Arsuri. Doi dintre fiii săi au urmat Teologia, unul a murit în război, iar altul, Ion Popescu, a devenit învățător în sat.

Învățătorul Ion Popescu, fiu al satului Catanele, a avut un rol important în dezvoltarea comunității. Împreună cu un comitet format din patru oameni ai locului, a strâns bani și a mobilizat forță de muncă, reușind ca, în anul 1934, să construiască școala din sat.

După cutremurul din 1977, școala a fost avariată, însă a fost reparată prin stăruința secretarului comunei, Florea S. Nicolaie. Tot prin implicarea acestuia și la îndemnul președintelui Cooperativei Alimentare din Gura Foii, Vasile Bănică, au luat ființă cooperative de consum în satele Făgetu și Catanele.

În trecut, în Catanele au existat și două familii de moșieri: familia generalului Paul Leonida și familia inginerului Radu Câmpeanu.

Generalul Paul Leonida, născut în 1895 și decedat în 1982, provenea dintr-o familie remarcabilă. Tatăl său a fost Atanasie Leonida, iar mama sa, Matilda Gill, era de origine franceză.

Familia Leonida a dat României personalități de seamă, între care Dimitrie Leonida, Eliza Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din lume, și Gheorghe Leonida, sculptorul care a realizat capul statuii lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro.

Paul Leonida a avut o carieră militară importantă, participând ca ofițer la Primul Război Mondial, iar în cel de-al Doilea Război Mondial având gradul de general și îndeplinind funcții importante în cadrul Marelui Stat Major al Armatei Române.

Moșiile familiilor Leonida și Câmpeanu se aflau în apropierea satului Cătanele, iar memoria lor a rămas până astăzi în toponimia locului. Denumiri precum „Pădurea Generalului” sau „Dealul Generalului” păstrează vie amintirea acelor vremuri.

Catanele nu este doar un sat cu nume vechi, ci un loc în care istoria mare și istoria mică s-au întâlnit: războiul și împroprietărirea, comoara găsită în pământ și biserica ridicată din credință, dascălii care au construit școala, preoții care au ținut comunitatea unită și familiile care au lăsat urme în memoria oamenilor.

Bibliografie: documente monografice – învățător Ion Popescu; Eugeniu Popescu; transliterarea pisaniei – dr. Adriana Mitu.

Material documentat de bibliotecar Mariana Lixandroiu.