Investiție majoră pentru educație la Hulubești Peste 20 de milioane de lei pentru reabilitarea, dotarea și extinderea Școlii Gimnaziale

Mariana IonescuNoutăți11 mai 2026Acest articol a fost citit de 534 ori

Advertisement

Vești importante pentru comunitatea din Hulubești. Primăria comunei a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare, dotare și extindere Școala Gimnazială Hulubești”, investiție realizată prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

Valoarea totală a proiectului este de peste 20,5 milioane de lei, fondurile urmând să fie utilizate pentru modernizarea unității de învățământ, extinderea spațiilor și dotarea acestora cu echipamente necesare unui act educațional modern.

Contractul de finanțare a fost semnat între ADR Sud-Muntenia și Primăria Hulubești, beneficiarul investiției fiind administrația locală condusă de primarul Ion Cursureanu.

„Este unul dintre cele mai importante proiecte pentru comuna noastră și mă bucur că am ajuns în etapa semnării contractului de finanțare. Copiii din Hulubești merită condiții moderne de studiu, spații sigure și dotări la standarde actuale. Ne-am dorit foarte mult această investiție și am muncit mult pentru ca proiectul să devină realitate”, a declarat primarul Ion Cursureanu.

Potrivit documentelor, perioada de implementare este de 40 de luni, iar proiectul include lucrări de reabilitare, extindere și modernizare a școlii, precum și dotarea acesteia.

„Educația trebuie să rămână o prioritate pentru orice administrație locală. Nu investim doar într-o clădire, ci în viitorul copiilor noștri. Sunt convins că, după finalizarea lucrărilor, elevii și profesorii vor beneficia de condiții mult mai bune pentru desfășurarea activității”, a mai precizat edilul.

Administrația locală susține că investiția va contribui semnificativ la creșterea calității actului educațional și la îmbunătățirea infrastructurii școlare din comună.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...