
Compartimentul de Chirurgie al Spitalului Orășenesc Găești își consolidează echipa prin prezența Dr. Jamal Barazi, medic specialist format în centre medicale universitare din țară.
Dr. Jamal Barazi și-a desfășurat pregătirea în rezidențiat în cadrul Spitalul Județean de Urgență Sibiu, unde a avut contact cu patologie chirurgicală complexă și diversă, într-un mediu medical cu adresabilitate ridicată.
Ulterior, a activat în linia de gardă la Spitalul Universitar de Urgență București, experiență care a presupus evaluarea și tratamentul cazurilor de urgență chirurgicală, gestionarea situațiilor acute și luarea rapidă a deciziilor medicale.
Pe lângă activitatea din spitale, Dr. Jamal Barazi are experiență profesională și în servicii de ambulator, colaborând cu clinici din București pentru consultații de specialitate, monitorizarea pacienților postoperator, proceduri minim invazive și managementul afecțiunilor chirurgicale în regim programat.
Prin experiența acumulată în unități medicale de referință, medicul își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Spitalului Găești, contribuind la asigurarea serviciilor chirurgicale pentru pacienții din oraș și din localitățile învecinate.






