
Vineri, în cadrul ultimei ședințe din acest an a Consiliul Județean Dâmbovița, președintele instituției, Corneliu Ștefan, a prezentat bilanțul investițiilor aflate în derulare și principalele direcții pentru anul 2026, un capitol important fiind dedicat infrastructurii rutiere din zona Găeștiului.
Potrivit informațiilor prezentate, Centura Orașului Găești este într-un stadiu avansat de execuție, lucrările fiind în desfășurare, iar în perioada următoare urmează turnarea primului strat de asfalt. Proiectul are o valoare de 89 milioane de lei și este considerat esențial pentru fluidizarea traficului, reducerea poluării și scoaterea traficului greu din interiorul orașului.
Totodată, administrația județeană a anunțat demararea unui nou proiect de infrastructură rutieră, respectiv drumul de legătură DN7–DN72 Găești, investiție care reprezintă etapa a II-a a Centurii Orașului Găești. Acest tronson va asigura conexiunea directă între cele două drumuri naționale și va completa inelul de ocolire al orașului.
În cadrul aceleiași ședințe au fost menționate și alte investiții rutiere cu impact regional, însă pentru zona Găeștiului, Centura și drumul de legătură DN7–DN72 rămân proiectele cu cea mai mare importanță, având în vedere traficul intens și poziționarea strategică a orașului.
Pe lângă infrastructură, bilanțul prezentat a inclus investiții în sănătate, educație și servicii publice, cu proiecte aflate în diferite stadii de implementare la nivel județean.
Reprezentanții Consiliul Județean Dâmbovița au transmis că în 2026 vor continua lucrările începute, inclusiv proiectele rutiere din zona Găești, acestea fiind considerate prioritare pentru dezvoltarea economică și mobilitatea județului.






