
Spitalul Orășenesc Găești continuă procesul de extindere a echipei medicale și a lansat un amplu anunț de recrutare pentru mai multe specialități. Unitatea medicală pune la dispoziție posturi pe normă întreagă, adresate medicilor specialiști interesați să activeze într-un mediu modern, cu dotări actualizate și perspective de dezvoltare profesională.
Potrivit informațiilor publicate de spital, sunt scoase la concurs următoarele posturi de medic:
– două posturi de medic specialist în Medicină Internă, în cadrul Secției Medicină Internă;
– două posturi de medic specialist în Pediatrie, pentru Secția Pediatrie;
– un post de medic specialist ATI, în Compartimentul Anestezie-Terapie Intensivă;
– două posturi de medic specialist în Medicină de Laborator, pentru Laboratorul de Analize Medicale;
– un post de medic specialist în Medicină Generală, la Compartimentul Primiri Urgențe;
– un post de medic specialist în Medicina de Familie, cu atestat în asistență medicală de urgență (modulele I și II), tot pentru CPU;
– un post de medic specialist în Neurologie, în ambulatoriul de specialitate;
– un post de medic specialist pentru Cabinetul de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice;
– un post de medic specialist în Boli Infecțioase, în cadrul CPIIAM;
– un post de medic specialist în Chirurgie Generală, pentru Secția Chirurgie Generală.
Conducerea spitalului subliniază că instituția oferă un mediu în care expertiza profesională este respectată și valorizată, acces la echipamente de ultimă generație și oportunități reale de formare continuă. Spitalul pune la dispoziția medicilor interesați posibilitatea relocării, prin oferirea de apartamente noi destinate personalului medical.
Reprezentanții unității transmit că sunt căutați medici dedicați, empatici, orientați către munca în echipă și către rezultate pe termen lung, cu dorința de a contribui la dezvoltarea unui sistem medical performant în beneficiul pacienților.






