
Astăzi, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 7, în orașul Găești.
Din primele verificări, aceștia au stabilit că un bărbat de 49 de ani, din Găești, în timp ce ar fi efectuat manevra de mers înapoi cu un autoturism, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 75 de ani.
Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.






