”Astăzi a fost reluată circulația pe podul de pe drumul județean DJ724 din comuna Malu cu Flori, ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare și consolidare a structurii care asigură legătura cu comuna Pucheni. Acest pod face parte din proiectul amplu al Consiliului Județean Dâmbovița, care vizează reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ724 Malu cu Flori – Pucheni.
Totodată, de la intersecția drumului național DN 72 până la podul de peste Dâmbovița, inclusiv pe acesta, au fost turnate și straturile de asfalt pe porțiunea care a fost reabilitată în totalitate.
Proiectul Consiliului Județean Dâmbovița de modernizare a DJ724 Malu cu Flori – Pucheni, cu o valoare de 76.000.000 de lei, vizează reabilitarea a 6,8 km de drum și include următoarele lucrări esențiale:
– Realizarea straturilor de fundații și de bază;
– Aplicarea a două straturi de covoare asfaltice;
– Excavarea și amenajarea a 10 km de șanțuri și rigole;
– Montarea unui parapet de protecție pe o lungime de 3,5 km;
– Reabilitarea podurilor existente de-a lungul traseului;
– Construirea a 5 stații de autobuz.
Aceste lucrări sunt menite să asigure o infrastructură modernă și sigură pentru locuitorii din zonă, facilitând transportul și conectivitatea între comune.
Proiectul de reabilitare a drumului județean DJ724 reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului Dâmbovița, demonstrând angajamentul autorităților locale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și mobilitate pentru cetățeni”, a anunțat pe Facebook președintele CJD, Corneliu Ștefan.