
Vremea frumoasă din ultimele luni a permis continuarea lucrărilor de investiții în localitățile dâmbovițene. Recent, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a efectuat o vizită în sudul județului, pentru a afla în teren care este stadiul proiectelor. Iată câteva dintre concluzii:
”Se lucrează cu spor în aproape toate localitățile dâmbovițene! Alături de primarii comunelor #Morteni, #Vișina, #Șelaru și #Petrești, am vizitat mai multe obiective de lucrări, care, în momentul de față, sunt în lucru sau aproape finalizate.
Au fost modernizate drumurile județene DJ503 și DJ611 din comuna Șelaru. Proiectul Consiliului Județean Dâmbovița s-a ridicat la aproape 9.000.000 de lei.
Au avansat lucrările și la grădinița din satul Glogoveanu, comuna Șelaru. Finanțarea este asigurată în acest caz de Administrația Fondului pentru Mediu și are o valoare de 2.700.000 de lei.
La Vișina, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, sunt în derulare proiectul de rețea de canalizare în satele Broșteni și Izvoru, în valoare de 11.800.000 lei, și modernizarea drumului comunal DC81 Vișina – Uliești, cu o valoare de 10.800.000 lei.
Și în comuna Petrești, Consiliul Județean Dâmbovița asigură amenajarea șanțurilor și a acceselor către gospodării pe drumul județean DJ 702F, valoarea investiției fiind de aproximativ 500.000 de lei. Totodată, și la Petrești, ca și în celelalte comune, i-am asigurat pe reprezentanții administrației locale de întregul meu sprijin și pentru proiectele viitoare.”, a precizat Corneliu Ștefan.






