in Noutăți
MESAJ EMOȚIONANT AL PRIMARULUI COMUNEI DRAGODANA, CU OCAZIA UNIRII PRINCIPATELOR! ”Simțim în fiecare clipă…”

Mesaj emoționant transmis de primarul comunei Dragodana, Gheorghe Sandu, cu ocazia Unirii Principatelor. Edilul reiterează sentimentul de mândrie națională, dar mai ales de responsabilitate. Pentru că de modul în care fiecare înțelege să se achite de propriile responsabilități depinde viitorul generației de mâine. Iar la Dragodana, implicarea administrației locale față de propria comunitate, prin proiecte de calitate și viziune, este evidentă în fiecare zi:
”Se împlinesc, astăzi, 164 de ani de la actul de voință și conștiință națională: Unirea Moldovei cu Țara Românească, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, unire realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, dar mai cu seamă la imboldul unui ideal care a străbătut secolele. Știm cu toții faptele consemnate în paginile cărților de Istorie, dar simțim aceeași emoție de fiecare dată când le citim. La peste un secol și jumătate distanță, rămân la fel de vii mândria de a fi parte a unui neam care a înfruntat vremurile potrivnice și recunoștința față de înaintașii care i-au afirmat răspicat, în fața lumii întregi, vrerea. Dar cel mai puternic este și trebuie să rămână sentimentul de unitate care nu reprezintă o simplă noțiune, ci înseamnă o stare de spirit. La fel ca iubirea de țară, care nu va deveni niciodată o formulă desuetă. Le menținem vii oferind, fiecare dintre noi, comunității noastre, întreaga energie și pricepere de a construi un viitor mai bun pentru generația de mâine.
În aceste momente de sărbătoare, vă transmitem, tuturor, gânduri bune, mulțumindu-vă pentru contribuția dumneavoastră, dragi locuitori ai comunei Dragodana, la dezvoltarea localității și pentru încrederea și solidaritatea pe care le simțim în fiecare clipă!”
Comments