in ,

SPECIAL PENTRU COPIII DIN GĂEȘTI, DIN ACEASTĂ MIERCURI DEBUTEAZĂ: Clubul de lectură cu Mădălina Drugă!

Proiect nou și foarte interesant pentru copiii din Găești cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani. Casa de Cultură ”Dumitru Stanciu”, în parteneriat cu antreprenorul și consultantul Mădălina Drugă, lansează, din această miercuri, CLUBUL DE LECTURĂ.

Povești minunate vor fi citite celor mici, începând cu ora 17.00, într-o atmosferă caldă și ludică, special creată pentru ei.

Momentan, Clubul de Lectură va funcționa la Varuna Parc, pe perioada renovărilor la Casa de Cultură.

”Proiectul ”Clubul de lectură” propune un nou mod de interacțiune socială pentru copii, care să le dezvolte creativitatea și imaginația, într-un cadru plăcut și sigur. Lectura aduce valori importante în procesul de formare al copiilor, menite să contribuie la educația armonioasă a acestora și să le ofere abilități de comunicare și de relaționare. Ne-am propus să promovăm cititul și sperăm ca acest proiect să aibă o viață cât mai lungă și să se înrădăcineze în comunitatea locală”, au precizat organizatorii proiectului.

 

Comments

Lasă un răspuns