
Autoritățile s-au mobilizat pentru a o găsi pe mama copilașului care și-a pierdut viața, în această seară, în piscina din curtea locuinței. Femeia a plecat, lăsând telefonul acasă, după ce a realizat că, în ciuda manevrelor disperate de resuscitare, băiețelul în vârstă de aproape 5 ani nu-și revine.
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 18.35. Copilul era acasă, împreună cu mama lui. La un moment dat, femeia a realizat că băiatul este în piscină și a început să țipe. O vecină a sărit în ajutor și a sunat la numărul de urgență. A sosit primul echipaj al Ambulanței, care a început manevrele de resuscitare. Un al doilea echipaj, cu medic, a ajuns, de asemenea, la locuința familiei din Găești. În jurul orei 20.00, mama a plecat de acasă. De atunci, Camelia este de negăsit.
Potrivit șefului poliției Găești, Andrei Alexandru, au fost mobilizați pentru căutări 43 de polițiști, 26 de jandarmi, 12 pompieri și voluntari. Se acționează cu camere cu termoviziune, ATW-uri și autoturisme de teren. De asemenea, a fost solicitat un elicopter de la Inspectoratul de Aviație.
Camelia a suferit un șoc emoțional puternic, iar sufletul ei este sfâșiat de durere. Familia a fost de acord să-i publicăm fotografia, în speranța că cineva a văzut-o. Vă rugăm frumos, dacă aveți vreo informație despre unde s-ar putea afla în acest moment, sunați de urgență la 112






