Liceul Tehnologic ”Dr. C. Angelescu” din Găești se reinventează! TOATE DETALIILE, AICI!

Mariana IonescuNoutăți21 iunie 2022Acest articol a fost citit de 3.371 ori

Advertisement

 Ateliere, laboratoare și clase dotate cu aparatură și tehnică de ultimă generație, noi calificări pentru absolvenți, clase de seral și postliceale, dar și un plan riguros pentru noi investiții. Liceul Tehnologic ”Sr. C. Angelescu” se reinventează și vine cu o nouă ofertă educațională destinată celor care doresc să se integreze rapid pe piața muncii, cu unele dintre cele mai căutate specializări.
O veste importantă este că administrația locală, condusă de primarul Grigore Gheorghe, va implementa proiectul ,,REABILITARE TERMICĂ LICEUL TEHNOLOGIC DR. C. ANGELESCU, clădiri C14, C12, C15, C19 situat în Str. Argeșului, nr.2, Găești, jud. Dâmbovița”. 2,2 milioane de euro vor schimba, radical, aspectul și utilitatea clădirilor. Astfel, fațadele și acoperișurile vor fi reparate și reabilitate, internatul și cantina vor fi modernizate și dotate cu tot ceea ce este necesar pentru a redeveni funcționale. De asemenea, vor fi reduse semnificativ costurile cu energia.

Potrivit directorului Liceului Tehnologic ”Dr.C. Angelescu”, prof. Marius Guță, ,,pe lângă realizarea unui atelier mecanic la standarde europene și a unui laborator de industrie alimentară, deja finalizate anul trecut, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale investește pentru dotarea unui nou laborator de informatică, după ultimele cerințe în domeniu”.

Pentru anul școlar 2022-2023, unitatea școlară pune la dispoziția absolvenților învățământului gimnazial 24 de locuri pentru specializarea Tehnician în industria alimentară – învățământ de zi, 24 de locuri pentru specializarea Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație – învățământ profesional de 3 ani, cursuri de zi. Totodată, în ceea ce privește cursurile serale de liceu, cei interesați au la dispoziție o clasă (a IX-a) cu specializarea Tehnician în activități de comerț (28 de locuri), cls. XI-a, XII-a și cls. XIII-a.
Liceul Tehnologic ”Dr.C. Angelescu” organizează și învățământ postliceal. Astfel, începând cu anul școlar 2022-2023 absolvenții de liceu (cu sau fără diplomă de bacalaureat) vor beneficia de 28 de locuri, în Anul I, în domeniul de pregătire Industrie alimentară, specializarea Tehnician controlul calității produselor agroalimentare și 28 de locuri în domeniul de pregătire Agricultură, specializarea Tehnician în protecția plantelor, fără taxă de școlarizare.
Tot în cadrul unității școlare, se derulează proiecte menite să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat. ”Scopul acestora constă în sprijinirea elevilor noștri în pregătirea examenului de bacalaureat, motivarea și creșterea încrederii în propriile resurse, acumularea de informații și dezvoltarea deprinderilor de lucru ale viitorilor absolvenți în perspectiva pregătirii acestui examen”, a mai subliniat prof. Marius Guță.

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...